Au fost arestaţi doi dintre minorii care i-au terorizat pe patronii de mici firme din Brăila în 2017. Au spart sau au încercat să pătrundă în 47 de sedii de societăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi minori, de 14 şi 15 ani, au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată şi furt, ei fiind responsabili, alături de alţi trei copii, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani, de zeci de spargeri, soldate cu un prejudiciu estimat la zeci de mii de lei.

În noaptea de 12/13.09.2017, minorul Z.D.C. împreună cu D.C.D. (în vârstă de 12 ani), M.V.N. ( 13 ani) şi G.I.V. (10 ani), în timp ce se aflau lângă şcoala generală ”Fănuş Neagu”, de pe Şoseaua Buzăului din municipiul Brăila, prin întrebuinţarea de violenţe, respectiv lovirea puternică şi repetată cu picioarele în zona corpului, au deposedat un bărbat,  în vârstă de 47 de ani, în timp ce era căzut la sol, de suma de 60 lei si două brichete, pe care victima le ţinea în buzunarul de la haină.

De asemenea, în perioada 03/04.05.2017 – 16/17.02.2018, minorul Z.D.C., împreună cu un alt minor, G.O.F., şi D.C.D., M.V.N. şi G.I.V., au pătruns în timpul nopţii sau au încercat să pătrundă în 47 de societăţi comerciale de pe raza municipiului Brăila, provocând un prejudiciu total estimat la 33.553,5 de lei, ce reprezintă valoarea bunurilor sustrase, precum şi valoarea bunurilor distruse, susţin procurorii.

În perioada 19/20.12.2017 – 09/10.02.2018, minorul G.O.F., împreună cu Z.D.C. şi D.C.D., M.V.N. şi G.I.V., a pătruns sau a încercat să pătrundă în 25 de societăţi comerciale de pe raza municipiului Brăila, cauzând un prejudiciu total estimat la 20.727,55 de lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase, precum şi valoarea bunurilor distruse.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a minorilor Z.D.C.,  pentru tâlhărie calificată şi furt, şi G.O.F. pentru furt calificat. Instanţa a admis cererea, minorii fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile, începând cu 24.03.2018.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite