Şefii regiilor falimentare din Botoşani, bugetari plătiţi regeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa Grup şi Termica au intrat în faliment în primăvara acestui an. În locul lor, au apărut companii noi, fără datorii la stat, dar conduse de aceiaşi şefi.

Maricel Georgescu, directorul fostei Apa Grup, şi Ion Diaconu, care a condus Termica până când societatea a intrat în insolvenţă, au câştigat lunar şi de zece ori mai mult decât salariul mediu pe economie.
Ambii au parafat închiderea unor societăţi cu datorii ce însumau 47 de milioane de euro. Pentru a scăpa de restanţele la stat, oficialii botoşăneni au decis să înfiinţeze alte companii care au preluat şi angajaţii celor vechi, dar care oferă aceleaşi servicii. Noile societăţi create de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local au fost Nova Apaserv, respectiv Modern Calor. Conducerea celor două societăţi a fost preluată de foştii directori, chiar dacă aceştia au fost cei care au pus cruce vechilor regii.

Salariu de peste 10.000 de lei pe lună
Potrivit ultimei declaraţii de avere, Maricel Georgescu, aflat acum la conducerea Nova Apaserv, a câştigat anul trecut 126.431 de lei. Trei sferturi din această sumă provenea de la agentul economic aflat acum în faliment, iar restul de la Nova Apaserv.

Practic, de la societatea de apă-canal, Georgescu a obţinut în medie pe lună peste 10.000 de lei. De zece ori mai mult decât salariul mediu pe economie care este de 1.063 de lei. Directorul companiei de apă nu a putut fi contactat pentru a explica veniturile trecute în declaraţia de avere. Pe de altă parte, Ion Diaconu, directorul Modern Calor, a avut o leafă de 60.833 de lei. Practic, şeful unei societăţi falimentare a câştigat în medie câte 5.069 de lei pe lună. „Noi nu luăm salariile decât în procent de 80% pentru că nu ne facem planul, nu avem cui să vindem apă. Întâi achităm toate cheltuielile şi apoi plătim salariile muncitorilor“, a declarat Maricel Georgescu despre politica salarială de la SC Nova Apaserv SA.

Mastodonţi îngropaţi cu tot cu datorii

Oficial, societatea de termoficare a oraşului este falimentară de pe 4 aprilie 2011, în timp ce la fostul furnizor de apă procedura s-a deschis pe 22 martie. Prima dintre acestea înregistra datorii la bugetul de stat de 32 de milioane de euro, iar cealaltă de circa 15 milioane de euro.

În locul vechilor furnizori au fost înfiinţate societăţi noi, iar restanţele uriaşe au fost date uitării. În cele aproximativ cinci luni de la declanşarea falimentului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a încasat sume infime. De la Termica s-au recuperat 322.433 de lei, iar de la Apa Grup 127.240 de lei, ceea ce ar înseamna 0,25%, respectiv 0,20% din totalul debitelor.

Principalul motiv este că lichidatorul societăţilor nu mai are ce valorifica. Practic, noile companii de apă-canalizare şi termoficare nu au preluat şi restanţele la bugetul de stat. Astfel, Termica şi Apa Grup au rămas cu datorii uriaşe şi cu vechituri imposibil de vândut. Acest lucru a fost posibil şi pentru că, deşi fostele societăţi operau pe sute de kilometri de reţea, Fiscul nu a putut pune sechestru pe aceste bunuri deoarece ele erau date doar în administrarea companiilor de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, nefiind şi proprietare. „Au fost date pur şi simplu spre administrare, nu au fost bunuri care să aparţină societăţilor. Legea patrimoniului spune clar că nu pot fi sechestrate şi valorificate bunurile care aparţin domeniului public“, a declarat Adrian Ursachi, şeful administraţiei finanţelor publice pentru constribuabilii mijlocii din cadrul DGFP Botoşani.

Buni la falimentat, buni şi la noile societăţi
Nu doar bunurile au fost transferate de pe o societate pe alta. Şi majoritatea angajaţilor, în frunte cu directorii, au trecut la noile companii. Trei din cei patru directori de la fosta Apa Grup sunt directori şi la Nova Apaserv. În afara directorului general Maricel Georgescu, directorul tehnic, Cătălin Fetcu, şi cel de exploatare, Stelian Dumitrescu, au făcut parte, pe aceleaşi posturi, şi din conducerea fostului operator. Mai mult, la înfiinţarea Nova Apaserv, aceştia au făcut parte din consiliul de administraţie al societăţii.

Şi la Termica - Modern Calor este aceeaşi situaţie. Ion Diaconu a fost şi preşedinte al consiliului de administraţie. Printre membrii actualului for se mai numără şi expeditorul internaţional Constantin Zărnescu şi profesorul de sport Ioan Strujan, care au făcut parte şi din administraţia fostei societăţi.

1.000 de euro, chiria în vechiul sediu 

Ingineriile financiare şi administrative privind falimentarea fostelor societăţi şi înfiinţarea altora noi au dus la apariţia unor situaţii cel puţin ciudate. Astfel, SC Nova Apaserv SA, societatea care a început să funcţioneze în 2010, stă în chirie la fostul operator, SC Apa Grup SA. Acesta din urmă este încă proprietarul etajului III din clădirea situată pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani. Este chiar palierul în care îşi au birourile directorii noului furnizor.

Chirie şi pentru utilajele fostei Apa Grup
Lunar, Nova Apaserv plăteşte astfel 4.520 de lei fostului operator pentru că îşi desfăşoară activitatea în respectivele spaţii. Dar asta nu este tot, societatea care funcţionează de anul trecut achită chirie inclusiv pentru o serie de utilaje pe care nu a putut să le preia la înfiinţare. „Au fost sechestrate de ANAF şi le-am preluat în chirie pentru că astfel de utilaje nu găseşti pe toate drumurile“, a afirmat Maricel Georgescu, directorul general al SC Nova Apaserv SA.

Acesta intenţionează însă să mute întreaga activitate a societăţii pe care o conduce la fosta Baie Centrală din bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde de mai mulţi ani funcţionează centrul de încasări. Astfel s-ar economisi mia de euro care se plăteşte lunar chirie vechiului operator.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite