UPDATE Patru bărbaţi au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici, în Botoșani. Trei au murit, printre care și directorul fabricii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul transportat în stare gravă, cu elicopterul, la Iași, după ce a căzut într-un bazin de colectare a apelor uzate de la o fabrică de lactate din Ibănești, a decedat, a transmis coordonatorul UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoieșu, relatează Agerpres.

Medicii de la SMURD au ajuns la fața locului FOTO: ISU Botoșani
Medicii de la SMURD au ajuns la fața locului FOTO: ISU Botoșani

UPDATE

Acesta este cel de-al patrulea deces înregistrat după gravul eveniment de la Ibăneşti. Două dintre victime au decedat la faţa locului, una la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, iar cea de-a patra la Iaşi. Printre decedaţi se află şi administratorul societăţii.

Știre inițială

Trei bărbați au murit după ce au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de lactate din Ibăneșt. Printre victime, și directorul fabricii.

Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru, însă doar unul dintre ei era conştient, ceilalţi trei fiind în stop cardio-respirator. În cazul uneia dintre victime, manevrele de resuscitare au dat rezultat.

Ceilalți doi bărbați au murit.

Potrivit ISU Botoşani, cei patru bărbaţi au vârste cuprinse între 47 şi 56 de ani şi au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, scrie news.ro.

La faţa locului au intervenit cinci echipaje din cadrul Detaşamentului Dorohoi şi Botoşani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spaţii înguste, trei ambulanţe SMURD, dintre care şi cea de terapie intensivă mobilă, dar şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Victimele au fost scoase din bazin de către pompieri şi preluate de echipajele medicale aflate la faţa locului.

„Una dintre victime era conştientă şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au iniţiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare”, informează ISU Botoşani.

La faţa locului a fost solicitat şi elicopterul SMURD Iaşi care aterizat pe un teren viran de lângă fabrică.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite