Noul preşedinte PNL Botoşani, Marian Perache a stabilit principalele obiective: ”Botoşaniul este unul dintre judeţele pe care noi putem să le câştigăm”
0Noul preşedinte PNL Botoşani, Marian Petrache şi-a luat în primire filiala. Petrache a fost desemnat de conducerea centrală a PNl să preia filialala botoşăneană cu titlui interimar după demisia fostului şef liberal Florin Ţurcanu.
Marian Petrache este secretarul general al PNL. Acesta a fost însă ales de conducerea centrală a PNL să preia conducerea filialei botoşănene a partidului.
Practic el este copreşedinte alături de fostul lider PDL Botoşani, Cătălin Flutur. Numirea lui Petrache a venit după demisia din şefia PNL Botoşani a lui Florin Ţurcanu, după ce a fost condamnat la puşcărie şi a pierdut şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani fiind suspendat prin ordin al prefectului.
Marian Petrache a venit astăzi de la Bucureşti pentru prima dată la filiala pe care urmează să o coordoneze alături de Cătălin Flutur.
Petrache şef doar două luni la Botoşani
Marian Petrache a precizat că Florin Ţurcanu, va fi greu de înlocuit, ca om politic în partid. Cu toate acestea, acesta va asigura interimatul, funcţia de şef al PNL Botoşani fiind preluată de un botoşănean.
”Căutăm să găsim varianta cea mai bună având în vedere că e greu să găseşti un om după Florin Ţurcanu. Un om care să aibă măcar calităţile lui Florin Ţurcanu. De om politic.”, a precizat Marian Petrache. Nu de aceeaşi părere sunt însă unii membrii ai PNL, care de altfel s-au ridicat făţiş împotriva fostului lider.
Obiective fixate de Petrache
După prima întâlnire cu liberalii botoşăneni, preşedintele interimar a stabilit şi primele obiective ale filialei. În acest sens s-a întâlnit şi cu Cătălin Flutur dar şi alţi membrii ai filialei. Printre obiective se află câştigarea alegerilor în judeţul Botoşani. ”Botoşaniul este unul dintre judeţele pe care noi vrem să le câştigăm atât la nivelul primăriei municipiului reşedinţă de judeţ, cât şi la nivelul Consiliului Judeţean”, a precizat Petrache.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri: