Europarlamentare 2014. PSD îi acuză pe şefii liberali că fac turism electoral cu maşina Consiliului Judeţean. A fost depusă şi o sesizare la Poliţie.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii botoşăneni au depus la Inspectoratul Judeţean de Poliţie dar şi la Biroul Electoral Judeţean două plângeri împotriva şefului PNL, Florin Ţurcanu. PSD îl acuză că face turism electoral prin judeţ cu maşinile statului, mai precis cele ale Consiliului Judeţean.

Membrii PSD de la Botoşani au sesizat poliţiei dar şi Biroului Electoral Judeţean(BEJ) o posibilă infracţiune electorală. 

Aceştia susţin în plângerile formulate către poliţie şi BEJ că mai multe maşini ale Consiliului Judeţean, instituţie condusă de şeful liberal Florin Ţurcanu, cărau oameni la vot. .  

”Am primit o plângere de la PSD, prin care se reclamă o posibilă infracţiune electorală. Se efectuează cercetări în cauză”, a precizat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani. 

Turismul electoral ar fi avut loc în comuna Santa Mare, maşinile Consiliului Judeţean fiind reperate şi fotografiate de social-democraţi . 

”Maşinile ce aparţin instituţiei au fost văzute că duc oameni la secţiile de votare. Alte maşini duc alegători din municipiu în sate, să voteze pe listele suplimentare”, acuză Doina Federovici şefa de campanie a PSD Botoşani.  

De cealaltă parte şeful Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu spune că social-democraţii mint şi că nici măcar consilierii lui nu ar fi fost implicaţi în turism electoral. ” Astea sunt numai minciuni gogonate în campanie. Nici nu se pune problema de aşa ceva”, spune Ţurcanu.

citiţi şi:

Votarea la două secţii din Sectorul 1 al Capitalei a fost întreruptă din cauza unui presupus caz de turism electoral

VIDEO Şeful Direcţiei Economice a Primăriei Slatina, acuzat de turism electoral

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite