Detalii cutremurătoare în cazul copilului sfâșiat de trei câini. Proprietarul animalelor a fost reținut de polițiști
0Proprietarul câinilor care au sfâșiat un copil de 10 ani, în ziua de duminică, 19 februarie, la Botoșani, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că nu a luat toate măsurile necesare pentru a preveni atacul brutal.

Duminică, 19 februarie, un copil de 10 ani a fost atacat și sfâșiat de trei câini. Copilul mergea pe strada Săvenilor din Botoșani când a fost încolțit de patrupedele agresive.
Atacul a fost extrem de brutal. Copilul a fost efectiv târât de câini și mușcat în repetate rânduri, fiind salvat de un șofer care trecea prin zonă.
Într-un șanț a fost găsită urechea copilului smulsă de unul dintre câini.
Mama copilului, ajunsă repede la locul atacului, și-a ținut copilul în brațe până la sosirea medicilor.
În urma acestui incident, copilul a ajuns în stare gravă la spital fiind ulterior transferat la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.
Proprietarul câinilor arestat
Poliția a deschis o anchetă și a stabilit că cei trei câini au scăpat din curtea unui localnic de pe strada Săvenilor. Doar unul dintre aceștia era cipat.
Polițiștii l-au identificat și pe proprietar, un bărbat de 44 de ani. Inițial acesta a revendicat doar unul dintre câini, dar cercetările efectuate de oamenii legii au stabilit că de fapt toți cei trei câini erau crescuți în curtea sa.
Proprietarul câinilor, cu ordonanță de reținere, a fost arestat pentru 24 de ore și băgat în arestul Poliției pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin soldat cu vătămarea corporală a victimei. Totodată a fost amendat cu 5.000 de lei.
Cercetările au fost extinse și la nivelul padocului municipal, acolo unde unul dintre câini ar fi fost înregistrat în 2022, dar nu apare niciun document de scoatere a câinelui din padoc și predare către proprietar.
Copil în stare critică
Copilul a fost atacat deosebit de brutal și are mușcături serioase la nivelul capului și al corpului, unele cu lipsă de țesut. Starea sa este critică, el fiind internat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului ”Sfânta Maria” din Iași. Băiatul este intubat și ventilat mecanic.






















































