Descoperire rară într-o pădure din Botoșani. „Comoara” are peste 2.500 de ani vechime

0
Publicat:

Trei bărbați cu autorizație de cercetare arheologică au făcut o descoperire uluitoare într-o pădure din județul Botoșani.

Bărbații care au descoperit podoabele FOTO: Captură video Antena 3
Bărbații care au descoperit podoabele FOTO: Captură video Antena 3

Un colier celtic și două fragmente de podoabe, datând din jurul anului 500 î.Hr. au fost descoperite de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din judeţul Botoşani. Această descoperire ar putea avea o valoare arheologică inestimabilă, dacă piesele se dovedesc a fi autentice.

Bărbaţii au obţinut toate autorizaţiile cu doar doi ani în urmă iar până acum descoperirile lor au fost mai puţin spectaculoase, scrie botosaneanul.ro.

"Noi ne-am dat seama imediat că e ceva de interes, de patrimoniu şi atunci am ales, am decis toţi trei să nu o curăţăm, să nu-i facem nimic, să n-o deteriorăm şi să mergem cu ea direct la autorităţi", a declarat Eugen Peiu, unul dintre cei trei descoperitori ai comorii.

Toate piesele au ajuns la Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani

"Dacă se va constata valoarea mare a acestui obiect, el va fi clasat ca un bun cultural mobil şi va fi trecut în fondul patrimoniului cultural naţional sau chiar în tezaur dacă valoarea sa va fi considerată excepţională", spune Marius Mihăilescu, inspector Direcția de Cultură Botoșani.

Conform legii, cei care descoperă astfel de comori sunt obligaţi să le predea autorităţilor şi pot primi între 30 şi 45% din valoarea bunurilor, dacă acestea sunt autentice.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite