Cum se drogau domnitorii români cu magiunuri speciale. Cazul suveranului care a murit din cauza unei supradoze

Domnitorii români sau cel puţin unii dintre aceştia consumau substanţe halucinogene. Mai ales în perioada fanariotă, aceştia se drogau cu opium, dar şi cu alte substanţe care produceau euforie. Unul dintre aceştia a murit de la o supradoză, iar Alexandru Lăpuşneanu cerea cu insistenţă cannabis bistriţenilor.

Consumul de stupefiante sau pur şi simplu de ierburi cu efect halucinogen este o realitate în diverse perioade vechi ale istoriei omenirii. Din cele mai vechi timpuri, oamenii, aşa cum arată specialiştii, au folosit plante halucinogene, fie pe post de analgezic, fie în ritualuri magico-religioase, fie în scop recreeativ. Există mărturii de ordin arheologic dar în special documentare din antichitate până în prezent. 

Domnitorii români nu au stat departe de plăcerile plantelor euforice. Din contră, există mărturii precise, cum că o parte dintre aceştia ar fi consumat plante halucinogene sau tot felul de mixturi cu efect euforic. Mai mult decât atât unii au şi exagerat, ajungând depedenţi sau chiar la supradoză. În topul preferinţelor domnitorilor autohtoni au fost opiumul şi cannabisul, deşi prin conace, nu se dădeau în lături nici de la măselariţă.

”Magiunul” lui Mavrocordat şi vodă cel fericit

Specialistul, Andrei Oişteanu, istoric al religiilor şi al mentalităţilor, etnolog şi antropolog cultural a scris într-o lucrare importantă şi despre pasiunile în materie de stupefiante, ale unor domnitori români. Este vorba despre ”Narcotice în cultura românească”.

Nu este exclusă folosirea acestora chiar şi de către voievozii sau boierii evului mediu timpuriu şi dezvoltat românesc, dar dovezile în acest sens lipsesc. Nu putem spunem acelaşi lucru despre Alexandru Lăpuşneanu. Cunoscutul voievod moldovean, fiul lui Bogdan al III lea cel Chior şi nepotul marelui Ştefan cel Mare, era cunoscut pentru consumul frecvent de cannabis. De altfel în lucrările sale,Andrei Oişteanu, aminteşte de faptul că voievodul Moldovea căuta cannabisul la farmaciştii din Bistriţa. 

”La jumătatea secolului al XVI lea, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu solicita adesea,de la „apoteca” oraşului transilvănean Bistriţa( înfiinţată în 1516), diferite substanţe terapeutice vegetale printre care cannabis.”, arată Andrei Oişteanu, în  „Narcotice în cultura românească”. Folosit iniţial în scopuri medicale,cannabisul a fost probabil transformat în drog recreeativ de voievod, având în vedere frecvenţa solicitărilor.  Dovezi şi mai clare privind folosirea narcoticelor, în cazul domnitorilor ţărilor române, apare în epoca fanariotă, când opiumul, ajune la modă. Un cunoscut consumator era Nicolae Mavrocordat. Acesta se bucura de un ”magiun” făcut din opiacee şi care îi conferea o stare de euforie. 

”Domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat (1680-1730) îşi administra un magiun opiaceu preparat conform unei reţete speciale.”, preciza Oişteanu. Mai mult decât atât Mavrocordat era atât de mândru de reţeta sa, încât l-a cinstit cu „magiun„ cu opium şi pe patriarhul Ierusalimului, Hrisant Nottara, spunând că este „preparat ca pentru noi înşine, când eram la Cotroceni”. Se bănuieşte că un medic portughez i-a făcut această combinaţie halucinogenă, domnitorului fanariot. ” Probabil că vestitul doctor portughez Daniel de Fonseca , medicul lui Nicolae Mavrocordat şi ulterior chiar al sultanului a avut un rol important în preparea pentru Mavrocordat Vodă a magiunului de opium, de care era foarte mândru domnitorul fanariot”, adăuga Oişteanu în lucrarea sa. 

Domnitor mort de supradoză

Au fost înregistrate cazuri clare şi de abuz de narcotice. În primul rând este vorba despre domnitorul moldovean Constantin Racoviţă Cehan care a domnit în secolul al XVIII lea. Acesta, spun cronicarii, era mai tot timpul euforic de la consumul de afion, adică un narcotic puternic pe bază de opium. ”De atâta era straşnic că mânca afion dimineaţa şi la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul, şi preste toată ziua se afla tot vesel.”, scria cronicarul Ioan Canta. Se bănuieşte că şi pelinul era ”botezat” de domnitor, fiind un fel de absint. 

Unul dintre cei mai cunoscuţi domnitori pentru abuzul de narcotice a fost Grigore al II lea Ghica , care a murit de la o supradoză. „Contemporanul şi omologul ”veselului” domnitor Constantin Racoviţă Cehan, Grigore al II lea Ghica Vodă, murea la Bucureşti în 1752 -cum notează Athanasie Comen Ipsilanti –din pricina unei greşite administrări de teriacă cerească( un fel de compus puternic pe bază de opium). Domnitorul valah a murit probabil din cauza unei supradoze de Theriaca celesta.”, arăta Oişteanu în  „Narcotice în cultura românească”.

Românii obişnuiţi cu plantele psihotrope

Specialişti precum Romulus Vulcănescu sau Andrei Oişteanu au arătat că narcoticele au fost folosite pe teritoriul actual al României din cele mai vechi timpuri, în special în scop medicinal sau magico-religios. La modă în evul mediu a fost mătrăguna. Cârciumarii o amestecau în vin, pentru a transforma băutura într-un amestec narcotic. ” Se pare că a existat într-adevăr practica tainică a unor cârciumari de a macera anumite plante psihotrope în băuturi alcoolice, pentru a le face mai tari. Cârciumarii din zona Munţilor Apuseni , consemna Gheorghe Pavelescu, ”obişnuiesc să pună în butea cu vin o bucată de mătrăgună, că atunci omul care bea nu mai pleacă până nu termină banii”. 

Prin mătrăgună nu se înţelegea numai varietatea Atropa Belladonna ci uneori şi alte câtva plante stupefiante: măselariţă,ciumăfaie,mătrăgună mică sau mutulică.”, preciza Andrei Oişteanu în lucrarea „Narcotice în cultura românească”. Totodată, în scopuri medicinale, era folosită cânepa, în special sâmburii acesteia. De exemplu, Simeon Florin Marian arată că seminţele de cânepă erau inhalate pentru dureri şi alte afecţiuni. ”Te afumi cu ele când te dor urechile”, precizează aceasta. Pe lângă efectul terapeutic, cu siguranţă aveau asupra pacientului şi efecte halucinogene.

Societatea românească inundată de narcotice

Dincolo de mătrăgună, cânepă şi alte substanţe în special cu rol magico-ritual sau medicinal, societatea românească a fost invadată de narcotice, odată ce contactele cu Imperiul Otoman au crescut în intensitate. De la ei, spun specialiştii, românii au început pe scară largă să folosească opiumul în diferite reţete, cu scop recreativ. Erau vândute chiar şi la băcănie sau la farmacie. Cei care făceau cel mai uşor rost de astfel de substanţe, erau negustorii greci, evrei,turci şi armeni, cei care avea contacte cu Orientu. 

„Prin desele sejururi la Constantinopol ale dregătorilor români şi prin importul de domnitori fanarioţi, obiceiul ingerării opiumului şi a teriacei( compus pe bază de opium) a pătruns şi la curţile domneşti şi boiereşti din Ţările Române. În perioada fanariotă, prin intermediul spiţeriilor, cârciumilor şi hanurilor, al băcăniilor cu coloniale ţinute de greci, turci,evrei şi armeni,obiceiul ocazional de ”a bea afion”( a consuma opium) s-a răspândit şi în mediul negustorilor şi târgoveţilor români”, arăta Oişteanu. De altfel opiumul era la modă la turci încă din evul mediu. 

”Nu există turc care să nu cheltuiască ultimul ban spre a-şi cumpăra opium, pe care-l poartă asupra sa pe timp de pace şi de război. Ei mănâncă opium fiind convinşi că îi face mai buni luptători şi-i expune mai puţin pericolelor războiului.”, scria Pierre Belon la 1546. Specialiştii sunt convinşi că acest obicei a pătruns pe filiera otomană în Principatele Române. În secolul al XIX lea luase o aşa amploare încât opiumul a fost interzis la 1835.

Româncele cu bani, mari amatoare de narcotice

Nu doar bărbaţii s-au înfruptat în Ţările Române, din plăcerea narcoticelor. Mari consumatoare erau şi femeile. O dovadă este o cerere a Mariei soţia domnitorului Moldovei, Scarlat Callimachi, la 24 februarie 1813. Ea cerea spiţerului, adică farmacistului, trei flacoane cu spirt de afion( pe bază de opium). „După modelul haremului turcesc, opiofilia a pătruns şi în budoarul nevestelor de mari dregători  din spaţiul românesc„, preciza şi Andrei Oişteanu. Totodată specialiştii arată că femeile foloseau opiumul în Principatele Române şi ca afrodisiac dar şi ca narcotic. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

INTERVIU Andrei Oişteanu, antropolog: „Cărtărescu îşi produce endorfine, care sporesc creativitatea“

Un tânăr bistriţean vrea să cultive cânepă pentru a face costumul tradiţional ţărănesc, dar s-a încurcat în iţe din cauza DIICOT