Cum i-au bătut românii pe unguri acum aproape 100 de ani. I-au învins în doar o săptămână şi au ocupat apoi Budapesta
0În anul 1919, România a ocupat capitala Ungariei, Budapesta. Aceste eveniment a avut loc după ce ungurii conduşi de comunistul Bela Kun au atacat România şi sperau, împreună cu Lenin, să o transforme în stat comunist.
După Primul Război Mondial, România, aflată în tabăra învingătorilor, îşi îndeplinea obiectivul major. Mai precis, alipirea la ţara mamă a tuturor teritoriilor locuite de români - Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Marea Unire de la 1918 transforma România într-un stat puternic din zona Balcanilor. Noua realitate politică şi extinderea teritorială a României în detrimentul Ungariei şi Rusiei, în special, nu a fost privită cu ochi buni şi nici acceptată de vecini, aşa cum era de aşteptat.
Tendinţele revanşarde nu au întârziat să apară, iar România, la numai un an de la ieşirea din prima mare conflagraţie mondială, se afla din nou în pragul unei invazii de proporţii. Rusia încăpută pe mâna bolşevicilor căuta recuperearea Basarabiei şi chiar ocuparea şi transformarea României în stat bolşevic, iar Ungaria, condusă tot de comunişti, tânjea după Transilvania, proaspăt oferită de Marile Puteri învingătoare României.
În anul 1919, România era între ciocan şi nicovală. După un efort considerabil de război, ameninţată cu dispariţia în anul 1916, România trebuia să facă faţă din nou numeroaselor agresiuni extrne, de una singură. Noua armată română, reformată şi cu ajutorul misiunilor franceze în anul 1917 va face însă faţă cu brio şi va da o lecţie dureroasă tuturor celor care au încercat să necesocotească noile graniţe statale. Inclusiv capitala marii rivale, Ungaria, a căzut în mâinile ostaşilor români.
România râvnită din toate părţile
La 11 noiembrie 1918, se termina Primul Război Mondial. România anexa Transilvania, Crişana Banatul şi Maramureşul de la Imperiul Austro-Ungar aflat în plină dizolvare iar Basarabia de la Rusia devenită stat bolşevic în urma loviturii de stat din 1917. Noua realitate a fost consfinţită prin Tratatul de la Versailles în 1919 în cazul Basarabiei, prin cel de la Saint Germain în cazul Bucovinei şi abia în 1920 pentru Transilvania la Trianon. Însă încă din anul 1918, prin dorinţa românilor din toate aceste provincii, a fost realizată unirea de fapt. Realizarea României Mari, a stârnit însă furtună la graniţe. În primul rând Rusia devenit stat bolşevic după lovitura de stat din 1917 şi condusă de Lenin nu recunoştea unirea Basarabiei cu România. Mai mult decât atât gândurile lui Lenin se duceau la o invazie a României,stat imperialist în viziunea sa, şi transformarea acesteia în regiune bolşevică aservită Rusiei. Bande bolşevice trec în Basarabia şi fac prăpăd. Jefuiesc oraşe şi sate, încercând să provoace agitaţie. Aceste atacuri bolşevice abia au fost respinse de armata regală dincolo de Nistru.
Rusia bolşevică nu era însă singura ameninţare la integritatea statală a României. Ungaria stăpâna Transilvaniei pe toată perioada evului mediu, se organiza după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, ca stat independent. Guvernul pro-antantist condus de artistocratul Mihály Károlyi proclama republica în Ungaria. Se părea că noul guvern maghiar acceptă unirea transilvănenilor cu România. În realitate însă resentimentele privind anexarea Transilvaniei de către români erau mai vii ca niciodată. Situaţia se complică pentru România atunci când la 21 martie 1919, puterea în Ungaria este luată de bolşevicii unguri conduşi de Bela Kun. Ungaria devine Republică Sovietică aliată fidelă a Rusiei leniniste. Automat viziunea se schimbă. Deşi este un stat învins, Ungaria comunistă devine un agresor de temut în zona Europei Centrale.
Comuniştii lui Bela Kun se bazau pe sprijinul lui Lenin şi au declanşat o politică revanşardă. A fost atacată Cehoslovacia iar România devenea următoarea ţintă. Mai mult decât atât ruşii şi ungurii plănuiau un atac conjugat asupra României, din est şi din vest. Era o situaţie disperată, mai ales că Regatul României primise un ultimatum de la bolşevicii lui Lenin. ” În timp ce situaţia se stabiliza pe frontul de vest, Rakovski şi Cicerin, comisarul poporului pentru Afaceri Străine în guvernul sovietic de la Moscova, au trimis note ultimative guvernului român, cerând imediata evacuare a trupelor române din Basarabia şi Bucovina (1-2 mai).
Moscova şi Kievul pregăteau astfel intervenţia militară, coordonată cu autorităţile de la Budapesta, destinată să includă România în sistemul republicilor sovietice.”, preciza istoricul Florin Constantiniu. În timp ce trupele maghiare atacau Cehoslovacia, ruşii au iniţiat primele atacuri asupra românilor ocupând Tighina. În Basarabia se aflau însă şi trupe franţuzeşti aliate de încredere a românilor. Mai precis era vorba de regimentul algerian. Bolşevicii nu au avut nicio şansă. Au fost spulberaţi cu pierderi masive de algerieni şi trimişi dincolo de Nistru.
Ungurii doreau cu orice preţ Transilvania
În urma succeselor înregistrate în Cehoslovacia, ungurii au prins curaj. Au reorganizat din mers armata, au încercat să o doteze şi mai mult decât atât au început după model sovietic recrutările în masă. Mai mult decât atât în Crişana staţionau deja unităţi militare maghiare. Observând intenţia ungurilor de a ataca Transilvania, armata română nu stă pe gânduri şi cu acordul primului ministru Brătianu, oştenii trec la ofensivă. Trupele române încep să atace pe 16 aprilie 1919, iar în câteva zile fac praf detaşamentele maghiare. Românii ocupă rapid Satu Mare, Carei, Salonta şi Oradea, ajungând până la Tisa, tocmai pentru a constitui un obstacol natural. Părerile erau împărţite şi la nivel internaţional în ceea ce priveşte iminentul conflict între Ungaria şi România. Pe de o parte americanii şi britanicii considerau că ofensiva românilor în Transilvani şi alipirea provinciei au dus la căderea guvernului democrat în Ungaria şi reproşau lui Brătianu înaintarea până la Tisa, ca un act de provocare şi agresiune.
De cealaltă parte francezii erau de partea românilor. Mai ales după agresiunea maghiară în Cehoslovacia, mareşalul Foch credea că este necesar ca România să atace Ungaria. Bela Kun încerca să îi convingă pe aliaţi că România este de fapt agresorul şi că Ungaria nu-şi doreşte decât să-i împingă dincolo de Tisa. Era enunţate bineînţeles şi sloganuri bolşevice internaţionaliste, cu abolirea graniţelor, înfrăţirea popoarelor în socialism şi aşa mai departe. În realitate aşa cum observau şi aliţii Ungaria nu dorea decât să revină la teritoriul său medieval, cucerind. ” Ungurii arată că sunt hotărâţi să restabilească vechile hotare ale ţării lor", scria generalul Pelle, şeful misiunii militare franceze în iulie 1919. Chiar şi în aceste condiţii Consiliul Suprem al aliaţilor nu dăduse undă verde României să atace Ungaria. Nici nu a mai fost nevoie, fiindcă bolşevicii unguri au făcut primul pas.
Pe 20 iulie 1919, ungurii au început ofensiva. Au trecut Tisa şi au atacat trupele române. După o săptămână de lupte însă, unguri au fost respinşi de soldaţii români şi aruncaţi peste Tisa. În acel moment guvernul român a decis indiferent de consecinţe să reacţioneze. ” Până în ajunul căderii sale, Bela Kun nu a abandonat speranţa că România poate fi eliminată din luptă prin atacul conjugat sovietoungar şi a păstrat un neîntrerupt contact telegrafic cu Lenin în acest scop. Ameninţarea unui război pe două fronturi exista atât timp cât Budapesta şi Moscova formau o alianţă roşie. Era, aşadar, imperativ necesar ca guvernul controlat de comunişti — în speţă, de Bela Kun— să fie înlăturat”, scria istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ” O istorie sinceră a poporului român”.
Bolşevicii unguri bătuţi măr de români
În ciuda insistenţelor marilor puteri vestice, ca România să nu treacă Tisa şi să-i atace pe unguri, guvernul Brătianu dar şi regele Ferdinand a luat decizia atacării Ungariei şi înlăturarea lui Bela Kun. ”Brătianu şi înaltul Comandament erau decişi să meargă până la capăt în confruntarea româno-ungară. Decizia avea o dublă motivaţie: de securitate şi de prestigiu”, adăuga Florin Constantiniu. Pe 30 iulie 1919, trupele române au trecut Tisa, în dreptul satului Tiszabo. Erau aproape 250.000 de soldaţi români aruncaţi în luptă. Erau oşteni experimentaţi , dotaţi şi reorganizaţi de misiunile franceze încă din 1917. La trecerea trupelor româneşti au asistat şi regele Ferdinand dar şi regina Maria. ”Toţi erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolşevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”, scria regina Maria. Trupele erau conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Atacul românilor asupra Ungariei a fost fulgerător şi devastator.
Armatele bolşevice nu au rezistat în faţa trupelor româneşti. După primele încleştări o parte a armatei bolşevice din Ungaria fuge în dezordine. În fragmente din memoriile generalului Rusescu, cel care va intra primul în Budapesta, se arată deruta care a pus stăpânire pe armată ungară dar şi rapiditatea cu care trupele române înaintau. ”Acţiunea de la Pely şi urmărirea grăbită a brigadei IV a avut de efect punerea în derută a Diviziei VI roşie, care pe distanţa de la Ianoshida pînă la Tapio Gyorgye de peste 15 km, pe dreapta şi pe stînga drumului, aruncă din căruţe şi abandonează cantităţi enorme de muniţii de infanterie şi artilerie precum şi multe mitraliere, prin culturi.(...) Pe şoseaua dintre Alberty şi Czegled se fac peste 3000 de prizonieri şi 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane şi unul blindat.”,scria generalul Rusescu. Mai mult decât atât la 2 august Bela Kun, disperat, fuge din Ungaria în Austria şi apoi în Rusia. Ungaria era la mâna trupelor româneşti. Pe aceeaşi dată reprezentanţii misiunii italiene din Ungaria cer generalului Rusescu să nu mai avanseze către Budapesta până la sosirea unui răspuns din partea Antantei. Comandanţii români sunt însă de nezdruncinat şi continuă marşul către capitala Ungariei.
Românii ocupă Budapesta
Fără o rezistenţă serioasă, trupele româneşti ajung în apropiere de Budapesta pe 3 august. Trupele maghiare staţionate în zonă sunt încercuite şi forţate să se predea. La un killometru de Budapesta, generalul Rusescu este întâmpinat de o delegaţie a Guvernului maghiar care cere oprirea ostilităţilor şi retragerea armatei române. ” Nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative: Delegaţia îmi spune,
„Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.” Am răspuns, „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului”, scria generalul Rusescu. Delegaţia maghiară se duce inclusiv la Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos şi cere ca trupele să nu intre în orşa, mai ales că există riscul unor lupte de stradă şi a unor revolte ale muncitorilor. ”Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine. Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş.
Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş”, descria generalul intrarea trupelor româneşti în Budapesta. Oraşul a fost ocupat în întregime iar la 4 august au intrat în capitala Ungariei şi restul unităţilor comandate de Gheorghe Mărdărescu cel care va ajunge ulterior ministru de Război. Ungaria bolşevică era învinsă iar Republica Sovietică s-a prăbuşit. ”Ocuparea Budapestei de către armata română avea, pentru români, o valoare simbolică: era răscumpărarea secolelor de oprimare şi umilinţă îndurate în Transilvania. Fără o astfel de satisfacţie oferită opiniei publice româneşti, reconcilierea între cele două popoare şi state apărea anevoioasă”, scria Florin Constantiniu.
De altfel, spun istoricii, înfrângerea Ungariei şi ocuparea Budapestei nu a fost un act de răzbunare iar trupele româneşti s-ar fi comportat exemplar în capitala maghiară. ” Ocuparea Budapestei nu a fost un act de răzbunare. Autorităţile militare române au avut o atitudine corectă şi au întreprins acţiuni umanitare în beneficiul populaţiei”, preciza Constantiniu. Mai mult decât atât intelectualii românii sperau la o reconciliere istorică între cele două popoare. ” „Ungurii sunt inamicii noştri de ieri, sunt învinşii de astăzi şi vrem ca ei să fie prietenii noştri de mâine”, spunea în 1919 Alexandru Vaida Voevod. De altfel după patru luni, armata română se va retrage din Ungaria. Noul guvern conservator a reluat însă politica de ostilitate şi s-au născut din nou gânduri revanşarde, mai ales că la putere va ajunge extremistul Miklos Horthy, un aliat de încredere al lui Hitler şi cel care va declanşa teroarea în Transilvania de Nord. În 1919, Miklos Horthy era amiral şi făcea parte din noul Guvern. Imediat după retragerea armatei române afirma că ” Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că ea este cea mai puternică dintre statele vecine. De aceea, principalul ţel al politicii noastre externe este rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Ungurii protestează în stradă faţă de influenţa Rusiei în ţara lor
Se încarcă comentariile...
