Cum erau văzuţi ungurii care au năvălit în Europa la sfârşitul primului mileniu: „Se hrănesc cu carne crudă şi cu sânge“
0Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic este un termen generic care se referă la o serie de evenimente istorice încheiate cu aşezarea ungurilor în Europa Centrală la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul celui de-al X-lea.
În secolul IX d.Hr., în Europa au apărut pentru prima dată maghiarii. Aceştia veneau de la nord de Marea Neagră, loc în care s-au oprit în timpul migraţiei lor asiatice. Maghiarii erau un popor nomad, înrudic cu mongolii, ce, în veacul al IX-lea, au început să migreze de pe cursul mijlociu al Volgăi la sud, spre centrul Europei. În perioada respectivă, ţările din apropierea Munţilor Carpaţi au început să aibă o oarecare organizare statală.
„Ungurii rătăcesc in pustietăţile Panoniilor şi a le Avarilor şi işi caută hrana zilnică din vînat şi păscuit. Ei luptă mai ales cu săgeţi, pe care ştiu să le arunce cu o mare ghibăcie, din arcurile lor de lemn. Nu se pricep a se lupta in o ordine de bătae sau a asedia cetăţi: adese ori se prefac a fugi, pentru a inşela pe duşman. Ei nu ţin mult timp la luptă. De altfeliu ar fi neinvinşi, dacă stăruinţa lor in bătălie ar fi deopotrivă cu furia primei lor ciocniri. Se hrănesc aproape in chipul fiarelor selbatice, cu carne crudă şi cu sânge. Inima duşmanilor morţi o tae in bucăţi şi o inghit in chip de doctorie. Ei nu ştiu ce este mila şi cu atît mai puţin cunosc simţiminte motivate prin frica de Dumnezeu sau datoria către rudenii”, arăta Abatele Regino din Prum, un german ce a trăit în secolul al X-lea.
În jurul anului 830, maghiarii s-au aşezat pentru scurt timp în regiunea numită Ateluzu, aflată între Nipru şi Carpaţii Orientali. Ei îl aleg ca şi rege pe Arpad, şeful primei lor dinastii. Ungurii se aliază cu împăratul Imperiului Bizantin şi devastează Bulgaria. După acest atac, maghiarii lui Arpad organizează o expediţie în Germania, timp în care Ateluzul este atacat de bulgari. Ungurii refugiaţi din calea acestora s-au aşezat în sudul Carpaţilor Orientali, fiind consideraţi strămoşii secuilor.
Când maghiarii s-au întors din expediţie şi au găsit Ateluzu pustiu, au ales să se îndrepte spre Panonia, pe la nord de Munţii Carpaţi. Ei cunoşteau această ţară deoarece au mai vizitat-o în urma unei expediţii desfăşurate în Galiţia.
„Prin urmare Ungurii nu trecură prin Valahia şi pasul Turnului – roş sau Porţile de fer, pentru a pătrunde în Panonia, şi nu ocupară deci intăi Transilvania, ci după cum am arătat cuceriră centrul Daciei traiane, cît-va timp după aşăzarea lor in Panonia, unde intrară pe la nord”, a explicat istoricul român Alexandru D. Xenopol.
Maghiarii au atacat în două rânduri ducatul lui Menumorut, întins între Tisa, Mureş şi Munţii Apuseni, teritoriu locuit de români, slavi, avari şi cozari. Acesta reuşeşte să respingă atacurile ungurilor însă este nevoit să devină supus a maghiarilor şi să fie de acord ca fiica sa să fie luată de nevastă de Zulta, fiul lui Arpad.
La începutul anilor 1.000, regele Ştefan I al Ungariei a reuşit să cucerească ducatul condus de Ahtum, respectiv teritoriul dintre Dunăre, Tisa, Criş şi Munţii Carpaţi. Astfel, Ştefan I al Ungariei reuşeşte să alipească Transilvania la teritoriile ungureşti.
„Năvălirea Maghiarilor asupra ţărilor transcarpatine are deci cu totul alt caracter decît acele ale popoarelor barbare de mai inainte. Năvălirea Ungurilor este mai mult o cucerire a ţărilor locuite de Romini şi Slavoni, şi aceasta incă nedeplină. Nu venise deci Ungurii ca Goţii, Hunii sau Avarii, ca un orean ingrozitor de popoare prădalnice, ce prefăceau in pulbere şi cenuşă tot ce le eşia inaintem ci ca nişte duşmani, cu care cei atacaţi se luptară, şi cu toate că supuse, pastrară insă drepturi faţă cu noii lor stăpîni”, a arătat Alexandru D. Xenopol.
Deşi au fost cuceriţi de unguri, românii din Transilvania şi-au păstrat mai multe drepturi. Cele cinci comitate: Bihar, Solnok, Satu-mare, Zonuk şi Crasna erau conduse de o adunare formată din conducătorii celor cinci teritorii. La Cluj se băteau monede pentru cele cinci comitate, iar la Sibiu era o altă monetărie pentru întreaga Transilvania. Linia Tisei forma în continuare o graniţă vamală, ca pe vremea lui Ahtum, când se percepea vamă de la sărurile regeşti ce treceau peste Tisa în Ungaria.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
