Botoşani: Comisarii Protecţiei Consumatorilor vor preda în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor fac, din toamnă, educaţie în şcoli.

Zecile de reclamaţii care sossesc săptămânal şi au la bază lipsa de informare a consumatorilor îi determină pe comisarii acestei instituţii să considere predarea drepturilor consumatorilor în unităţile de învăţământ, o necesitate.

„Sunt foarte multe persoane care vin şi se plâng la noi că au probleme cu creditele contractate de la bănci şi asta pentru că au semnat înainte de a se informa cu toate datele necesare sau nu au citit bine contractul. Din toamnă vom merge în şcoli să îi învăţăm pe elevi cum se citeşte un contract, cum să-şi apere drepturile, cum să completeze o cerere, un contract şi la ce anume trebuie să fie atenţi", a specificat Alexandru Zarug, şef în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani.

Potrivit reprezentanţilor Protecţiei Consumatorilor, foarte mulţi cetăţeni nu îşi cunosc drepturile motiv pentru care ajung să facă reclamaţie la instituţia care îi apără. Comisarii Protecţiei Consumatorilor Botoşani au mai avut ocazional acţiuni în şcoli, urmare a colaborărilor şi invitaţiilor primite din partea unităţilor de învăţământ pentru orele de diriginţie.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite