VIDEO Orban îi oferă toată susţinerea lui Jenor, candidatul care a bătut o femeie pe stradă: „Îmi pun obrazul pentru el, e ok“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul iîi oferă toată susţinerea lui Beudean FOTO: Timpul Online
Premierul iîi oferă toată susţinerea lui Beudean FOTO: Timpul Online

Jenor Beudean, candidatul PNL pentru fotoliul de primar într-o localitate bistriţeană, a fost achitat de Judecătoria Bistriţa pentru c-a îmbrâncit şi a lovit o femeie în miezul zilei, pe stradă. Recent, premierul Ludovic Orban s-a deplasat în comuna în care Beudean candidează pentru a-şi arăta susţinerea faţă de el.

Jenor Beudean a lovit-o pe stradă, în văzul oamenilor, pe Nicoleta Constantinescu, iar cazul a ajuns la Judecătoria Bistriţa. În pofida faptului că incidentul a fost filmat, iar un trecător a fotografiat momentul în care liberalul o păruia pe femeie, magistraţii l-au achitat pe acesta

Pentru judecător nu a contat nici certificatul medico-legal obţinut de femeie şi nici dovezile puse pe masă de procurori. Mai mult, femeia este acum bună de plată, ea fiind obligată în urma deciziei să achite toate cheltuielile legate de proces. 

Astfel, candidatul bătăuş a intrat în cursa pentru Primăria Şieu-Odorhei, o localitate din judeţul Bistriţa-Năsăud. 

În sprijinul său a intervenit însuşi premierul Ludovc Orban, care s-a deplasat special în comuna Şieu-Odorhei, în prima jumătate a lunii septembrie, special pentru a susţine candidatura lui Jenor Beudean la funcţia de primar al comunei.

Potrivit portalului Timpul Online, Ludovic Orban le-a promis oamenilor că dacă îl vor vota pe Jenor Beudean, Guvernul României se va implica pentru ca localitatea să fie conectată la reţeaua de gaz. „Dacă alegeţi bine şi puneţi un primar care să ştie să scrie un proiect”, a spus Ludovic Orban, râzând.

„234 de milioane de euro sunt alocaţi pe actualul exerciţiu financiar şi 800 de milioane pe viitorul. Bani sunt numai trebuie scrise proiecte. Aici vă trebuie un gospodar care să aibă capacitatea să atragă bani. Acum, vorba lungă, sărăcia omului. A mai fost vreun premier în funcţie în Şieu-Odorhei? (oamenii au răspuns în cor că „Nuuu“ – n.r.) 

Deci eu ştiu unde e Şieu-Odorhei. Dacă mă sună Jenor – şi mă cam sună, să ştiţi – şi-mi spune bagă-mă şi pe mine la PNDL 3 cu ştiu eu ce: apă, canalizare, eu ştiu că am fost aici, mi-am pus obrazul pentru el, trebuie să îl ajut. Mergeţi pe mâna lui. E un om OK şi chiar vă garantez că voi fi atent la ce proiecte pune pe masă pentru a obţine finanţare”, a mai spus Orban, potrivit sursei citate.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Candidat PNL la o primărie din Bistriţa, achitat după ce a lovit o femeie. „Acţiunile lui au fost necesare”

O nouă înregistrare cu primarul care şi-a filmat fata în timp ce o umilea. „Dobitoaca dracului, retardată, îţi trag un picior în cap”

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite