Un bistriţean a ars de viu în cabina TIR-ului pe care-l conducea, în urma unui incendiu cauzat de impactul a două autotrenuri şi a unui autocar
0Un bistriţean din comuna Parva a ars de viu vineri seara în cabina TIR-ului pe care-l conducea în urma unui incendiu cauzat de un accident care s-a petrecut lângă Paris. Se pare că accidentul a fost provocat tot de un român, un maramureşean, care conducea şi el un TIR.
Potrivit actualmm.ro, tragedia a fost provocată de maramureşean pe o autostradă de lângă Paris. Accidentul s-a produs vineri seara. O defecţiune la motorul TIR-ului pe care-l conducea l-a determinat pe maramureşean să oprească autotrenul
Maramureşeanul a oprit TIR-ul şi a stins un început de incendiu care se declanşase. A părăsit zona pentru câteva minute pentru a anunţa incidentul, timp în care TIR-ul a fost lovit din spate de un alt autotren. Cele două TIR-uri s-au aprins şi de parcă nu era suficient au fost lovite din spate de un autocar plin cu copii din Marea Britanie care se îndreptau spre Disneyland.
În urma impactului toate vehiculele implicate au fost cuprinse de flăcări. 50 de pompieri francezi şi zeci de echipaje de prim ajutor au intervenit pentru a-i salva pe cei implicaţi în accident. Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestui accident, arse de vii.
Doi oameni au murit arşi FOTO: leparisien.fr
Este vorba despre şoferul celui de-al doilea TIR, care se pare că este din Bistriţa-Năsăud, mai exact din comuna Parva. Acesta lucra pentru o firmă din oraşul Beclean. Aceeaşi soartă a avut-o şi colegul său care era în momentul impactului pe scaunul din dreapta.
În urma accidentului autostrada A1 spre Paris a fost blocată mai bine de 15 ore.
Vă mai recomandăm:
Cele două secunde blestemate pentru şase copii din Năsăud. Au rămas fără mamă şi cu un tată ce abia mai merge
Metoda „accidentul” face noi victime în Bistriţa-Năsăud. Cum se profită de naivitatea bistriţenilor