Trei copii, învinovăţiţi de incendiul care era să mistuiască un bloc. Aceştia cerşesc, mănâncă din ghenele de gunoi şi se droghează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartamentele de la ultimul etaj au fost distruse în totalitate FOTO: Bianca Sara
Apartamentele de la ultimul etaj au fost distruse în totalitate FOTO: Bianca Sara

Un incendiu puternic a băgat în sperieţi sute de persoane dintr-un cartier al Bistriţei. Acoperişul unui bloc social a fost cuprins de flăcări, din surse neoficiale, se pare, din neatenţia unor minori care locuiau singuri şi luminau apartamentul cu lumânări. Se pare că cei trei copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani cerşeau, se alimentau din ghenele de gunoi, iar cel mare se şi droga.

Vineri noaptea, la ora 3:30, acoperişul unui bloc social din Viişoara, unul dintre cartierele Bistriţei, a fost cuprins de flăcări. 130 de persoane au fost evacuate de urgenţă, trezindu-se în toiul nopţii afară, doar cu hainele de pe ei.

Pompierii s-au luptat ore în şir cu flăcările. La 24 de ore de la anunţarea incendiului, în zonă încă se aflau poliţişti, dar şi voluntari de la SVSU, care încercau să cureţe resturile de la ultimul etaj, pentru a preveni alte incidente. 

Practic ultimul etaj a dispărut. Scările care duc la apartamentele de la mansardă sunt pline de apă, funigine, noroi, ţigle, lemn ars şi resturi de materiale de construcţii. Doar câteva piese de mobilier şi ele afectate de foc sugerează faptul că acolo până ieri erau locuinţe. 

Deşi ISU nu a dat încă informaţii despre cauza oficială a incendiului, majoritatea locuitorilor dau vina pe trei fraţi minori, care locuiau la ultimul etaj al blocului cuprins de flăcări. 

 incendiu bistrita 2

Aceştia aveau vârste cuprinse între 5 şi 14 ani şi locuiau singuri, după ce mama lor a plecat în urmă cu câteva luni în Spania şi i-a lăsat baltă. Apartamentul a fost debranşat de la apă, electricitate şi gaz, după ce datoriile acumulate au depăşit 10.000 de lei.

Cei trei fraţi trăiau în frig, fără apă, folosindu-se de lumânări pentru a lumina încăperile. Mai mult, vecinii povestesc că au văzut numeroase persoane de pe stradă care locuiau cu cei trei fraţi. 

„Copilul cel mare sufla în pungă, se droga, aici în apartamentul de la ultimul etaj. Copiii ăştia cerşeau, luau mâncare de la ghenele de gunoi. Au datorii de peste 100 de milioane de lei (n.r. 10.000 de lei noi) şi le-a fost tăiat gazul şi curentul. Era plin în apartamentul ăla tot timpul, aduceau diverse persoane care locuiau acolo cu ei”, povesteşte Cornel Varga, care s-a întors în apartamentul de la etajul III unde locuieşte pentru a scoate apa folosită de pompieri pentru stingerea incendiului. 

Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. Suspecţi încă nu sunt, IPJ aşteptând raportul ISU, care să facă lumină în ceea ce priveşte cauzele incendiului.

Dacă minorii sunt vinovaţi, mama lor este bună de plată 

Încurcată este şi Primăria Bistriţa, proprietara acestei clădiri. Deşi blocul în cauză era asigurat, încă nu se ştie dacă asigurarea va acoperi pagubele. Primăria Bistriţa aşteaptă raportul ISU pentru a vedea dacă asigurarea va acoperi pagubele. În caz contrar, bună de plată va fi mama celor trei copii, care momentan nu este de găsit. 

Între timp, în al doisprezecelea ceas, cei trei copii au ajuns pe mâna asistenţilor sociali. Se pare că în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului situaţia celor trei copii era cunoscută, însă până acum nu s-a luat nicio măsură. 

Asistenţii sociali fie se băteau de refuzul mamei de a da copiii, fie nu-i găseau acasă. Locatarii blocurilor sociale spun că instituţia a fost sesizată de nenumărate ori cu privire la situaţia acestori copii care practic au fost abandonaţi de mamă pentru a cincea oară. 

Vă mai recomandăm:

Blocuri în valoare de 10 milioane de euro, devastate în 4 ani: geamuri sparte, calorifere vândute, gunoaie, pereţi mânjiţi cu fecale. Cine sunt chiriaşii

Cum rezolvă primarul Bistriţei problema celor care au locuinţe sociale şi nu plătesc chiria şi utilităţile: le cere oamenilor de afaceri să plătească datoriile locatarilor

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite