Poliţişti bistriţeni ieşiţi la vânătoare de chiulangii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au işit la vânătoare de chiulangii
Poliţiştii au işit la vânătoare de chiulangii

Aproape 30 de elevi bistriţeni au fost prinşi ieri de poliţişti şi jandarmi în barurile din apropierea şcolii fiind fugiţi de la ore

Poilţiştii au prins în doar două ore 25 de elevi în barurile din jurul şcolii, deşi în mod normal aveau ore la clasă. Chiulangii au fost duşi de agenţi la şcoală şi directorii au primit listele cu numele lor pentru a lua măsuri. „Au fost elevi de la majoritatea liceelor din oraş, iar localurile în care i-au găsit colegii mei se aflau în apropierea unităii de nvăţământ la care studiază", explică Anronela Gorgan, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Potrivit directorilor de şcoală, chiulangii vor avea un punct la purtare scăzut şi le vor fi chemaţi părinţii la şcoală. „Avem şi noi ca toată lumea elevi care pleacă de la ore şi oricât încercăm să-i oprim nu putem. De când a început anul şcolar şi până acum am avut două ture aduşi de oamenii de ordine, odată au fost trei şi acum au fost opt. Aceşti elevi vor avea un punct scăzut la purtare şi părinţii lor vor afla ce au făcut copiii", spune Ioan Rusu, directorul Grupului Şcolar Grigore Moisil din Bistriţa

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite