Poliţist bistriţean, reţinut pentru luare de mită. El ajunsese să ia şpagă motorină chiar de la hoţii prinşi în flagrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist bistriţean a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită. Potrivit DGA, acesta ajunsese să ia şpagă, alături de un alt coleg al său, motorină, de la hoţii prinşi în flagrant.

Joi, un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care-şi desfăşura activitatea la Ordine Publică, a fost reţinut pentru 24 de ore. Tot în cursul zilei de joi, anchetatorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au efectuat 3 percheziţii, două domiciliare, iar una la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Poliţistul este anchetat alături de un coleg de-al său, care este momentan în pensie, pentru luare de mită. Cei doi obişnuiau să ceară diverse sume, între 50 şi 300 de lei de la şoferii prinşi pe picior greşit. Surse Adevărul.ro precizează că faptele au fost comise în perioada 2016-2017.

„În sarcina celor doi poliţişti s-a reţinut că, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, cu ocazia controalelor în trafic la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu lua măsurile legale care se impun, aceştia pretindeau şi primeau diferite sume de bani (între 50 lei şi 300 lei) sau alte foloase de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile legale”, precizează DGA într-un comunicat de presă.

Au cerut şpagă motorină, de la un hoţ

Cei doi poliţişti nu s-au oprit aici. Potrivit anchetatorilor, cei doi au ajuns să ia mită inclusiv motorină, de un hoţ prins în flagrant. 

„Una dintre fapte a fost comisă de către cei doi în legătură cu neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu lua măsurile legale pentru evitarea tragerii la răspundere penală a unei persoane pe care au surprins-o în flagrant în timp ce sustrăgea carburant din rezervorul autovehiculului pe care îl conducea, autovehicul proprietate al unei societăţi comerciale la care respectiva persoană era angajat. De la această persoană cei doi poliţişti au pretins şi primit aproximativ 20-30 litri motorină şi suma de 200 lei”, se mai arată în comunicat. 

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe agende cu însemnări şi înscrisuri relevante pentru activitatea ilegală a celor doi, dar şi diferite sume de bani. Dacă unul dintre poliţişti a fost reţinut, celălalt este cercetat în stare de libertate.

Surse din cadrul IPJ spun că este vorba despre un poliţist tânăr care are până în 30 de ani şi care este angajat al instituţiei de mai bine de 6 ani. Celălalt poliţist s-a pensionat de curând şi are în jur de 50 de ani. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite