Om de afaceri dat exemplu de bune practici în accesarea fondurilor europene, cercetat pentru proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Ioan Opre din Dumitra, dat exemplu de bune practici de către autorităţile bistriţene în accesarea de fonduri europene, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru proxenetism şi ulterior eliberat sub control judiciar. Acesta îşi desfăşura activităţile ilegale, se pare, tocmai la o cabană deţinută în comuna Dumitra.

În urmă cu nici două săptămâni, omul de afaceri Ioan Opre din Dumitra era dat exemplu de bune practici de către autorităţile judeţene în accesarea de fonduri europene, în cadrul celei de-a XXII-a ediţie a Zilei Fermierului.

Acesta deţine o fermă cu un efectiv de 446 de vaci, 120 de capre, peste 100 de porci, dar şi peste 550 de hectare de teren, un luciu de apă, păstrăvărie, toate situate în comuna Dumitra.

DIICOT a cerut arestarea preventivă a omului de afaceri pentru 24 de ore şi mai apoi pentru 29 de zile. Judecătorii au respins cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile, dispunând doar control judiciar. Omul de afaceri Ioan Opre, cunoscut în zonă drept „Păcală”, este acuzat de proxenetism.

Surse din interiorul IPJ susţin că afacerile ilegale ale lui Ioan Opre se desfăşurau chiar într-o cabană deţinută de acesta în Dumitra.

Potrivit Gazetei de Bistriţa, Ioan Opre a mai avut probleme cu legea, fiind cercetat pentru infracţiuni de natură economică, mai exact sustragere de la plata impozitelor, evaziune fiscală şi returnare ilegală de TVA.



Vă mai recomandăm:

Cuib de proxeneţi în Gara Bistriţa. Opt bărbaţi forţau minore însărcinate sau cu handicap psihic să îşi vândă trupul

Unul dintre românii ucişi în Italia era cercetat de DIICOT pentru proxenetism

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite