Misteriosul cu căciulă brumărie care a „organizat” Revoluţia la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi revoluţionari bistriţeni îşi amintesc un personaj ciudat, care a apărut în preajma Revoluţiei şi a dispărut imediat după, nu înainte să ajute la organizarea lucrurilor la Bistriţa. Ciudat este faptul că şi ofiţerii de la contraspionajul militar care l-au căutat imediat după nu l-au găsit.

Moldoveanul cu căciulă rusească brumărie, aşa şi-l amintesc revoluţionarii bistriţeni pe Frenţ, cum s-a prezentat.  Este vorba despre un bărbat care a poposit doar două zile la Bistriţa chiar în preajma Revoluţiei pentru a ajuta la organizarea întreagii mişcări, după care a dispărut fără urmă.


Potrivit viceprimarului Bistriţei, George Avram şi el revoluţionar, „Frenţ” a apărut în data de 22 decembrie 1989 alăturându-se mulţimii de bistriţeni care venea din zona industriala a oraşului şi se îndrepta spre Instituţia Prefectului. La o zi distanţă, în data de 23 decembrie individul a dispărut fără urmă.

Misteriosul spunea că este medic veterinar de profesie şi că vine din Timişoara şi se îndreaptă spre Moldova, Bistriţa fiind doar un punct de trecere. Era corpolent şi avea între 45 şi 50 de ani la acea dată.

 Acestea sunt singurele detalii pe care le-au primit bistriţenii de la „Frenţ”. Nu ştiau nici unde şi-a petrecut noaptea în municipiu moldoveanul cu căciulă brumărie şi nici dacă are familie sau ce l-a determinat să se oprească la Bistriţa.

Lipsa informaţiilor despre individul misterios nu i-a împiedicat pe revoluţionarii bistriţeni să-l numească membru în primul comitat pentru democraţie, mizând pe experienţa sa de viaţă. A ajutat la organizare o zi, bistriţenii nesfiindu-se să-i ceară sfaturile, după care a dispărut.

„Din păcate a doua zi a dispărut. Nu ne-a spus la niciunul că pleacă şi unde pleacă. Faptul că a dispărut fără să spună la nimeni nimic ridică nişte semne de întrebare. Eu nu mai ştiu nimic de el, nu am mai auzit de el de atunci. Din păcate la vremea respectivă nimeni nu a fost legitimat, nu i-am luat un buletin să vedem cine este”, precizează viceprimarul George Avram.

Informaţiile sunt confirmate şi de către fostul ofiţer de contrainformaţii Zaharia Cotoc. Acesta a încercat să îi dea de urmă bărbatului misterios, însă fără succes, mai ales că personajul nu apare în nicio fotografie de la Revoluţie.

Viceprimarul George Avram mai spune că nu crede că acesta era vreun spion din Rusia sau vreun trimis din Republica Moldova, tocmai pentru că vorbea foarte bine şi curat româneşte, fără vreun accent rusesc.



Vă mai recomandăm:

FOTO Cofetăriile, restaurantele, circul ambulant şi cinematograful, printre atracţii în Bistriţa comunistă

Bistriţenii „luptau” cu trocul împotriva raţiilor comunismului

FOTO Ce făceau soţii Ceauşescu când poposeau în Bistriţa-Năsăud? Legende urbane despre cuplul comunist

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite