Jean Pădureanu, ridicat de Poliţie de la Spitalul de  Urgenţă Elias

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar în ziua în care a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, Jean Pădureanu a fost ridicat de către poliţişti de la Spitalul de Urgenţă Elias, unde era internat de duminică.

Potrivit Mediafax, Jean Pădureanu a fost ridicat marţi după-masă de Poliţie de la Spitalul Elias, pentru a fi dus în arest. Poliţiştii au venit la spital în jurul orei 17:45, în baza mandatului de punere în executare emis de instanţă în cazul lui Pădureanu. Acesta a ajuns la Penitenciarul Rahova, unde va rămâne pentru următoarele 21 de zile, după care se va decide unde îşi va ispăşi pedeapsa preşedintele de onoare al Gloriei.

Jean Pădureanu se afla la Spitalul Elias din Bucureşti de dumincă, fiind preluat atunci de o ambulanţă direct de pe Aeroportul Henri Coandă, după ce i s-a făcut rău în timpul cursei Cluj-Napoca –Bucureşti.  Acesta mergea la Bucureşti pentru a afla verdictul final în dosarul „Transferurilor”, dar şi pentru o rentă viageră pe care i-a promis-o Mircea Sandu.

Lordul de la Bistriţa a fost condamnat marţi, 4 martie, la trei ani şi patru luni de închisoare, asta după ce în iniţial acesta fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Toţi cei 8 oameni de fotbal au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Vă mai recomandăm:

Jean Pădureanu, internat la Spitalul de Urgenţă Elias din cauza diabetului sever şi a problemelor cardiace

EXCLUSIV Europarlamentarul Sebastian Bodu dezvăluie cum a ajuns să-i prindă pe greii fotbalului


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite