Jean Pădureanu, internat la Spitalul de Urgenţă Elias din cauza diabetului sever şi a problemelor cardiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Pădureanu

Duminică după-masă, preşedintele de onoare al clubului Gloria Bistriţa a fost dus de urgenţă la spital, după ce s-a simţit rău în timpul cursei care-l ducea de la Cluj-Napoca în Bucureşti, pentru a afla verdictul în dosarul transferurilor. Diabetul sever şi problemele cardiace îl mai ţin internat pe lord.

O ambulanţă l-a aşteptat duminică după-masă pe Jean Pădureanu pe aeroportul Henri Coandă, după ce i s-a făcut rău în timpul cursei aeriene cu care mergea în Bucureşti de la Cluj-Napoca. Lordul se află internat la Secţia de Neurologie a Spitalului Elias.

„Iniţial s-a suspectat că ar fi avut accident vascular cerebral, dar, în urma investigaţiilor, medicii au stabilit că este vorba de un diabet sever decompensat şi o suferinţă cardiovasculară severă”, a declarat pentru Mediafax, Dana Safta, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Elias.

Acesta se afla în Bucureşti pentru a afla verdictul în Dosarul Transferurilor, în care este inculpat, programat pentru data de 4 martie, dar, se pare, şi pentru a primi o rentă viageră, la propunerea preşedintelui FRF Mircea Sandu.

Jean Pădureanu are 78 de ani, iar în ultima vreme se pare că starea sa de sănătate s-a deteriorat considerabil. Lordul a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului Director al Gloriei la începutul anului 2013, rămânând cu titulatura de preşedinte de onoare.



Vă mai recomandăm:

Dumitru Dragomir îi plânge de milă lui Jean Pădureanu: „Când vorbesc cu el, nici nu ştie despre ce discutăm!“

Decăderea „Lordului“. Jean Pădureanu, măcinat de boli, a ajuns în sapă de lemn: „Nu are ce să mai mănânce!“





 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite