FOTO Celţii s-au întâlnit cu dacii la Beclean. Prima ediţie a festivalului celtic, animată cu costume, concerte şi arme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul primei ediţii a festivalului celtic s-a prezentat armura şi vestimentaţia celţilor şi dacilor FOTO: Bianca Sara
În cadrul primei ediţii a festivalului celtic s-a prezentat armura şi vestimentaţia celţilor şi dacilor FOTO: Bianca Sara

Miercuri după-masa la Beclean a avut loc prima ediţie a unui festival cu totul deosebit. Acesta este dedicat culturii şi civilizaţiei celtice, această populaţie convieţuind cu romanii preţ de mai bine de 150 de ani. Cei prezenţi au avut ocazia să admire armele şi costumaţia folosită de daci şi celţi, dar şi să tragă cu arcul sau să asculte muzică tradiţională.

Istoria a fost adusă în stradă miercuri la Beclean, unde a avut loc prima ediţie a Festivalului Celtic „Transilvania”. Evenimentul a fost pus la cale de mai mulţi beclenari îndrăgostiţi de istorie.

Prezenţi au fost şi mai mulţi arheologi, dar şi reprezentanţii ai două asociaţii culturale din Baia Mare şi din Cluj, care au expus arme şi costumaţie utilizată de celţi şi daci. Armura şi vestimentaţia a fost fidel reprodusă, după piesele existente în muzeele din întreaga ţară.

Printre elementele care i-au fascinat pe cei mici şi pe cei mari deopotrivă s-a numărat un coif cu o pasăre, utilizat la paradă de către celţi, după câştigarea luptelor. Cei prezenţi au putut să încerce armura şi armele expuse.

De asemenea, organizatorii au amenajat un spaţiu unde s-a putut trage cu arcul, lecţiile fiind oferite gratuit de un profesionist.

Aflat la prima ediţie festivalul i-a atras pe beclenari, care s-au adunat lângă Someş, la puntea care leagă oraşul Beclean de Beclenuţ. Pe la mijlocul festivalului, o ploaie torenţială i-a răcorit pe participanţi, care au reluat distracţia după ce vremea s-a potolit.

Potrivit istoricilor şi arheologilor, dacii au convieţuit cu celţii preţ de cel puţin 150 de ani. Dacă în unele locuri au convieţuit paşnic, în altele s-au luptat. Aceştia au trăit inclusiv în arealul transilvănean.

„Becleanul constituie unul dintre punctele nordice, unde au trăit celţii, şi unde aceştia pot fi documentaţi din punct de vedere arheologic. Aici lângă locaţia festivalului este una dintre cetăţile dacice importante. De asemenea, la doar 15 kilometri distanţă, la Fântânele, arheologii cercetează una dintre cele mai mari necropole celtice”, explică arheologul din cadrul Complexului Muzeal, Radu Zăgreanu.



Vă mai recomandăm:

Istorie „vie” la Complexul Muzeal.Copiii au asistat la lupta dintre un dac şi un roman

Daniel Georgiu, IT-istul ce a trecut de la softuri la căutarea bucăţilor de istorie




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite