De la Opera din Viena, la o sinagogă din provincie. Două dintre cele mai bune voci pe care le-a dat România s-au întâlnit la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anita Hartig şi Ştefan Pop s-au întâlnit pentru prima dată pe o scenă din oraşul natal FOTO: Bianca Sara
Anita Hartig şi Ştefan Pop s-au întâlnit pentru prima dată pe o scenă din oraşul natal FOTO: Bianca Sara

Anita Hartig şi Ştefan Pop, două dintre cele mai bune voci pe care le-a dat România, s-au întâlnit miercuri pe aceeaşi scenă. Cei doi nu s-au întâlnit pe scena operelor din Milano sau Viena, unde obişnuiesc să cânte, ci pe scena unei sinagogi din Bistriţa. Anita Hartig şi Ştefan Pop au primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Bistriţa.

Soprana Anita Hartig şi tenorul Ştefan Pop s-au întâlnit miercuri pe aceeaşi scenă. De data aceasta locaţia a fost puţin mai neobişnuită, cele două voci întâlnindu-se într-o sinagogă ridicată în anul 1856 şi transformată în centru multicultural.

Anita Hartig şi Ştefan Pop au primit miercuri titlul de cetăţean de onoare al oraşului Bistriţa. Deşi iniţial Primăria a intenţionat să le înmâneze titlul celor doi cu ocazia Zilelor Municipiului Bistriţa, programul nu l-a permit sopranei şi tenorului să fie prezenţi în oraşul natal în luna august. 

Aşa că s-a organizat un eveniment special pentru cei doi, presărat evident şi cu muzică. Emoţionată peste măsură, Anita Hartig şi-a dat sufletul pe tavă celor prezenţi în sală, care au aplaudat-o minute în şir. Emoţionat a fost şi Ştefan Pop, care nu a renunţat la zâmbet nicio clipă pe parcursul evenimentului.

Anita Hartig s-a născut în 1983 la Bistriţa şi a urmat Liceul de Muzică din Bistriţa şi mai apoi academia de muzică din Cluj-Napoca. Aceasta este angajată a Operei de Stat din Viena, făcându-şi în 2014 debutul şi la Metropolitan Opera din New York, fiind astfel a doua solistă din România, după Angela Gheorghiu, care a avut ocazia să cânte acolo.

Ştefan Pop s-a născut în anul 1987 la Bistriţa şi a urmat şi el Liceul de Muzică din Bistriţa, iar mai apoi academia de muzică din Cluj-Napoca. A urcat pe scenele Operei de Stat din Hamburg, Viena, Zurich sau Paris, precum şi a Teatrului Balşoi din Moscova interpretând roluri la care alţii doar visează. 

De asemenea, tenorul a avut ocazia să urce pe scenă alături de celebrul Placido Domingo, într-o gală organizată în deschiderea uneia dintre cele mai importante competiţii de profil din lume, „Operalia”, la Arena di Verona, în Italia, competiţie pe care bistriţeanul a şi câştigat-o în urmă cu câţiva ani.

Vă mai recomandăm:

INTERVIU Anita Hartig, soprană: „Vocea e foarte fragilă“

Cel mai longeviv director al Operei din Viena vorbeşte despre „creaţia” sa de pe meleaguri bistriţene: Anita Hartig

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite