De două ori mai mulţi copii violaţi în 2011 în Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul minorilor sub 15 ani care au fost victime ale unor violuri s-a dublat în 2011 faţă de 2010, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Potrivit Raportului pe 2011 al IPJ BN, criminalitatea gravă a crescut în judeţ în 2011 faţă de 2011 atât în ceea ce priveşte numărul de infracţiouni sesizate cât şi a celor constatate. Dacă în 2011 au fost 24 de cazuri grave sesizate, în 2011 la poliţie au ajuns 28 de sesizări. În cazul infracţiunilor grave constatate de poliţişti creşterea este chiar mai mare, de la 29 în 2010 la 34 în anul următor.

În 2011 au fost sesizate la nivelul judeţului patru crime, acelaşi număr ca şi în anul precedent, trei tentative de omor, cu trei mai puţine ca în 2011şi două lovituri cauzatoare de moarte, cu una mai mult decât cu un an înainte.

Cea mai mare creştere a infracţionalităţii grave a fost observată la numărul violurilor. Dacă în 2010 au fost şase cazuri de copii sub 15 ani, victime ale violului, numărul acestora s-a dublat în 2011. În cele 12 luni ale anului trecut au fost sesizate 12 astfel de cazuri de violuri cu victimă sub 15 ani. Cele mai grva au fost cazurile de taţi care şi-au violat fiicele, aşa cum s-a întâmplat în Orheiul Bistriţei, unde un bărbat şi-a obligat în repetate rânduri fetiţa de doar 12 ani să întreţină relaţii sexuale.

De asemenea a mai fost mediatizat şi cazul unor băieţi din Bistriţa Bârgăului care după ce s-au uitat la un film pentru adulţi, l-au obligat pe unul dintre ei să întreţină relaţii sexuale cu un coleg mai mare.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite