Cum ne ajută rugăciunea şi credinţa să facem faţă bolilor. Medicii susţin că cei sprijiniţi prin rugăciune se recuperează mai repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele de sănătate cu care ne putem confrunta reprezintă o lovitură greu de digerat. Nu puţini sunt cei care se îndreaptă spre credinţă, cu speranţa că Cel de Sus îi va ajuta. Specialiştii spun că rugăciunea şi spiritualitatea în general îi ajută pe bolnavi, 60% din cei sprijiniţi prin rugăciune recuperându-se mai repede decât ateii.

Medicina ajută trupul, pe când religia ajută sufletul. Pot acestea să lucreze împreună, iar religia prin puterea rugăciunii să sprijine medicina? La această întrebare ne răspunde medicul şi administratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa Mircea Gelu Buta, care predă şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.

„Lucrurile trebuie văzute complementar. Terapiile medicale sunt completate de cele spirituale. Fiecare religie are metodele sale de terapie spirituală. Dumnezeu este în oameni şi lucrează prin oameni. Nu putem unii fără alţii, Dumnezeu te ajută prin oameni, inclusiv prin medici. Spiritualitatea ca şi complementaritate constituie o terapie”, explică Mircea Gelu Buta.

Acesta mai spune că spiritualitate este foarte importantă şi în cazul bolilor terminale, când nu există nicio şansă de recuperare. Aceasta îi ajută pe bolnavi să se împace cu ideea, să trăiască cu demnitate şi în pace ultimele luni sau ultimii ani de viaţă.

60% dintre credincioşii sprijiniţi prin rugăciune s-au recuperat mai repede

„S-a constatat ştiinţific că aceste mobilizări de energie prin rugăciune îi ajută pe bolnavi. Eu am făcut nenumărate experimente alături de studenţii mei şi am văzut cum bolnavii credincioşi, pentru care se roagă grupuri de preoţi necunoscuţi s-au recuperat mai repede şi mai bine după operaţii de exemplu, decât cei pentru care nu s-a rugat nimeni. Şi perioada de boală a fost suportată mai bine de cei cu credinţă”, mai spune medicul Mircea Gelu Buta.

Mai mult, managerul spitalului bistriţean, Mircea Gelu Buta susţine că în jur de 60% dintre sutele de bolnavi observaţi care au avut parte şi de terapie spiritulă şi-au revenit mai repede.

Pe de altă parte, preoţii spun că suferinţa, inclusiv fizică, îl apropie pe om de Dumnezeu şi îi „trezeşte” pe cei care au uitat de lucrurile sfinte. În cea mai neagră suferinţă, credinciosul trebuie să aibă răbdare şi credinţă.

„Suferinţa poate fi primită ca un dar, ca o îmbogăţire care îl apropie pe om de Dumnezeu. Toţi credincioşii au mărturisit că în rugăciune au uitat de durere, la fel cum s-a rugat şi psalmistul David: „întu necazul meu am strigat către Domnul şi Domnul m-a auzit”, explică preotul Vasile Rus.

Credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile au un rol foarte important, spun psihologii

Dacă preoţii susţin că rugăciunea îi ajută pe credincioşi să uite de durere şi le aduce o pace interioară, psihologii recunosc şi ei rolul foarte important pe care îl au credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile pentru unele persoane.

„Credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile au un rol foarte important pentru unele persoane care au nevoie de sprijin din afara sinelui. Rugăciunea este o întoarcere către sine, către suflet. Este pasul cel mai la îndemâna unei persoane aflate în necaz sau suferinţă. Gândurile focusate pe dorinţă, pe depăşirea situaţiei dureroase, au o forţă definitorie, o forţă care restabileşte echilibrul între deznădejde şi speranţă. Cu toţii ştim că atunci când corpul este copleşit şi măcinat de boli, sufletul este resursa cea mai importantă. Persoanele care cred că Dumnezeu le poartă de grijă au nivel scăzut de stres şi au toleranţă la incertitudinile vieţii”, spune psihologul Daniela Macarie.

Aceasta mai spune că oamenii credincioşi privesc boala ca pe o „atenţionare” şi ca pe un rezultat al greşelilor pe care le-au repetat, neglijând echilibrul necesar sănătăţii.

„Este nevoie ca oamenii să înţeleagă că Dumnezeu le-a dat creier să gândească, suflet să simtă şi corp să acţioneze. Atât duhovnicii, cât şi psihoterapeuţii au un punct comun în ceea ce urmăresc: aducerea sufletului omenesc în starea de echilibru, armonie şi iubire”, completează Daniela Macarie.


Vă mai recomandăm:

Cum ne alegem duhovnicul pentru toată viaţa? Ce trebuie să găseşti în omul căruia îi spui toate secretele

Cum ne ajută, de fapt, optimismul - lucrurile esenţiale pe care trebuie să le înveţi pentru ca el să funcţioneze

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite