Bistriţenii, interesaţi de energia verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea bistriţeni au cerut bani pentru montarea de panouri solare
Majoritatea bistriţeni au cerut bani pentru montarea de panouri solare

300 de locuitori din judeţ au dosarele aprobate pentru montarea de sisteme de încălzire pe bază de energie solară. Din cauza numărului mare de solicitări, fondurile alocate judeţului au fost suplimentate la începutul lunii

Avalanşa mare de cereri pentru programul „Casa verde" i-a luat prin suprindere şi pe reprezentanţii Agenţiei de Protecţie a  Mediului (APM) din Bistriţa. În mai puţin de trei luni de la primele înscrieri, alţi 40 de bistriţeni au depus dosare şi a fost nevoie de încă 500 de mii de lei de la minister  pentru toţi beneficiarii. Cu toate acestea, mai puţin de 20 de bistriţeni şi-au montat deja sisteme de încălzire în locuinţe.

Peste 2 milioane de lei pentru „Casa verde"

Judeţul Bistriţa-Năsăud a primit, în vara acestui an, când s-a dat startul programului naţional,  puţin peste un milion şi jumătate de lei pentru demararea programului „Casa Verde". „Iniţial au fost 261 de cereri, apoi s-au mai depus încă 40 şi a fost necesară o suplimentare de fonduri. Sunt 300 de dosare aprobate în acest moment, iar suma acordată judeţului a fost completată cu 500.000 de lei, la începutul acestei luni. Programul este un succes în judeţ", spune Ştefan Mureşan, directorul APM. Acesta aduagă că beneficiarii sunt din tot judeţul, inclusiv din zona rurală. „Majoritatea au primit suma de 6.000 de lei, prea puţini au fost cei care au solicitat bani pentru centrale, adică 8.000 de lei şi sunt persoane din toate zonele judeţului. Cei care au fost incluşi în program trebuie să îşi ridice dosarul de la agenţie şi apoi pot lua legătura cu firmele care se ocupă de montarea sistemelor. La finalul execuţiei, pe baza unui proces verbal încheiat şi a facturilor de plată achitate, bistriţenii trebuie să  depună cererea de decont. În maxim o lună de zile, ministerul va trimite banii", explică directorul APM.

Doar 17 cereri de decont depuse

Firmele din judeţ, specializate pe instalarea sistemelor de înclăzire cu energie solară spun că oamenii nu s-au prea grăbit să îşi monteze echipamentele pentru încălzire. „Unii se tem că nu ştiu în cât timp vor primi bani de la stat. De la clienţi mai ştiu că, de multe ori, banii de la stat nu acoperă întreaga investiţie şi unii se gândesc dacă îşi pot permite să mai dea bani în plus", spune George Cobzaş, reprezentantul Electromayer, o firmă din domeniu. „Mulţi cer informaţii tehnice detaliate şi vor să consulte ofertele. Am avut şi peroane care mi-au spus că e prea scump şi că vor renunţa. Cel puţin pe sistemele pe care le montm noi, banii de la stat acoperă maximum 50 la sută din costurile întregului sistem", explică Marius Mariş, director tehnic al firmei Instal Nistor SRL, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente sanitare şi  de înclăzire din judeţ. Şi şeful de la Mediu confirmă că puţini bistriţeni au depus actele de decont. „Doar 17 cereri au fost aduse la noi", mai spune Mureşan.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite