Viceprimar maramureşean, declarat incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Filip a fost declarat incompatibil
Adrian Filip a fost declarat incompatibil

Tot mai mulţi aleşi locali maramureşeni întră în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. De această dată, viceprimarul din Vişeu de Sus a fost declarat incompatibil, după ce în perioada în care era consilier local şi asociat la o firmă din localitate, a încheiat mai multe contracte cu Primăria. Acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică timp de trei ani.

Adrian Filip, viceprimarul din Vişeu de Sus a fost declarat incompatibil. Potrivit ANI, edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deţinut calitatea de asociat (19 mai 2010 - 20 iulie 2011), iar soţia sa a deţinut atât calitatea de asociat (05 martie 2009 - 20 iulie 2011), cât şi funcţia de administrator (05 martie 2009 - 10 octombrie 2011), a încheiat cu Primăria Oraşului Vişeu de Sus contracte de executare lucrări, în valoare totală de 288.292,03 de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare „consilierii locali […] care au funcţia de […] administrator, […]precum şi calitatea de […] asociat la societăţile comerciale cu capital privat […]nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, […] cu autorităţile administraţiei publice locale din care face parte[…]. (2) Prevederile alin. 1 se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local […]”.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective . Astfel, „persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arată în comunicatul ANI.

Consilier Local din Dragomireşti, declarat incompatibil

Deputatul Mircea Man, fostul preşedinte al CJ Maramureş, declarat incompatibil de ANI

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite