Trei zile de distracţie şi concerte la „Primăvara Băimăreană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Vama“ va concerta la „Primăvara Băimăreană
„Vama“ va concerta la „Primăvara Băimăreană

În perioada 10 – 12 mai 2013 va avea loc a doua ediţie a sărbătorii Primăvara Băimăreană. Timp de trei zile Centrul Vechi al Municipiului Baia Mare va deveni scena unor concerte aşteptate de toate categoriile de vârstă. Mai mult, pe lângă activităţile planificate la scenă au fost introduse în program şi alte evenimente importante pentru municipiu.

Astfel, pe lângă programul propriu –zis au fost adăugate şi două evenimente sportive. Primul va fi premierea fetelor de la HCM Baia Mare, după meciul de miercuri, 8 mai, cu Danubius Galaţi, atunci când vor primi medaliile de vicecampioane ale României. Cel de-al doilea eveniment va avea loc în data de 9 mai, la sala de sport a Universităţii de Nord. În cadrul „Galei Sportului Băimărean“, vor fi premiaţi toţi sportivii care au obţinut rezultate deosebite în activitatea sportivă în anul 2012.

Concerte pe scena din Centrul Millennium

Concertele din cadrul festivalului „Primăvara Băimăreană“ vor debuta în data de 10 mai 2013, la ora 18.00, când pe scena amplasată în Centrul Millennium va avea loc un concert de muzică clasică susţinut de Agile Classical Orchestra. În aceeaşi zi, Fanfara Municipală va susţine un concert special dedicat Zilei Regelui, în Parcul Municipal Regina Maria. 

Evenimentele artistice vor continua sâmbătă, când pe scena amplasată în Centrul Vechi vor urca „Vama“, „Vunk“ şi „Dj Project“. Concertele vor debuta în jurul orei 19.00 şi vor dura aproximativ trei ore. 

Pentru ultima zi a festivalului „Primavara Băimăreană“ a fost planificat un adevarat regal folcloric. Începând cu ora 17.00, pe scena băimăreană vor concerta  

Marius Ciprian Pop, Mirela Petrean şi formaţia, Ioan Dordoi şi Felix Gălan, Petrică Mureşan, Ramona Fabian, Claudia Ionaş şi Florin Ionaş „Generalu”, Dumitru Dobrican şi Dănţăuşii din Groşi, Diana Cârlig şi Ansamblul Naţional Folcloric Transilvania.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite