Tone de mere au fost distribuite gratuit în spitalele şi şcolile din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tone de mere distribuite in spitalele si scolile din Maramures FOTO:Rares Moise/Adevarul
Tone de mere distribuite in spitalele si scolile din Maramures FOTO:Rares Moise/Adevarul

Spitalele din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi cel din Târgu Lăpuş au primit din partea APIA Maramureş câteva tone de mere pentru a fi distribuite bolnavilor care sunt internaţi în aceste unităţi sanitare cu paturi. Merele au ajuns şi la deţinuţii de la Penitenciarul Baia Mare, printre altele.

În total, Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, alături de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Maramureş (APIA) au distribuit, în baza regulamentului UE 932/2014, o cantitate de 481 tone de mere din producţia locală.

Campania face parte dintr-un program al Uniunii Europene de distribuire gratuită a fructelor (merelor) în şcoli. Potrivit declaraţiilor făcute de către prefectul Anton Rohian „este un program al UE şi e menit să încurajeze consumul de fructe în şcoli şi să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase, dar care, spun specialiştii, poate preveni şi unele afecţiuni de sănătate (diabet, boli cardiovasculare, obezitate infantilă). Pot să vă mai spun si că a consuma fructe, mere proaspete, poate crea avantaje cu caracter nutriţional şi fiziologic, dacă ne gândim la aportul de vitamine şi minerale”. 

Fructele au fost distribuite către cei 108 beneficiari din care: 78 din judeţul Maramureş, iar diferenţa de 30 din alte 20 de judeţe din România. In Maramureş, fructele proaspete au fost trimise către unităţi medicale (Spitalul de Urgenta „Constantin Opriş” - Baia Mare, Spitalul de Boli Infecţioase – Baia Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie – Baia Mare, Spitalul din Sighet şi cel din Târgu Lăpuş), către un număr de 24 instituţii de învăţământ din judeţ, către centrele ASSOC, cămine de bătrâni şi centre de recuperare a persoanelor cu dizabilităţi dar şi către centrele ale DGASPC şi penitenciare.

Directorul APIA Maramureş, Florin Urs, a precizat că merele distribuite prin acest program european au scop exclusiv social şi educaţional şi este exclusă introducerea lor în circuitul comercial.

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite