Sărbătoarea „Sânjorzului” în Maramureș. Ritualuri arhaice, mai vechi decât creștinismul, pentru a alunga „lucrurile rele”
0Pe 23 aprilie este sărbătorit Sfântul Gheorghe, personajul biblic cunoscut ca „ucigătorul de balaur”. Dar Sânjorzul din Maramureș, ținut în aceeași zi, are puține legături cu Sfântul Gheorghe. Mai degrabă este asociat cu sărbătorile agrare din vechime, cu primăvara, cu conceptul de „început”.
Etnologul Corina Izabela Csiszár de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș explică de ce această sărbătoare este, de fapt, una de origine păgână. „În calendarul păgân, această sărbătoare marca începutul muncilor de primăvară. Sânjorzul reprezintă o divinitate a vegetației, un deschizător al anului pastoral și agricol. Această sărbătoare reprezintă un rit de etapă, marcând trecerea la o nouă stare a naturii”, explică ea.
Obiceiul udatului, la tineri
În această zi era obiceiul „udatului”. Tinerii se udau între ei, această zi fiind considerată a fertilității și de bun augur pentru începutul anului agricol.
„În dimineaţa zilei de Sânjorz, tinerii ies pe uliţele satului, având vase cu apă neîncepută din care se udă. După această zi, cine ieşea primul la arat, trebuia să aibă haine curate şi să fie neîntinat; cu tămâie aprinsă într-un vas, se înconjura carul cu boi şi se stropeau cu busuioc înmuiat în agheasmă animalele, carul, plugul. Cu un căţel de usturoi se făceau cruci pe coarnele boilor. Stropirea casei, a animalelor și ale uneltelor agricole precum și udatul din abundență al tinerilor, în special al fecioarelor de către flăcăi, se realizau cu rol apotropaic, purificator și fertilizator”, mai explică etnologul.
Bătrânele din sat își mai amintesc
Apoi relatează din dialogurile purtate cu femei bătrâne care își mai aminteau cum era pe vremuri la Sânjorz. „De Sfântu' Gheorghe numa' să te uzi. Să te iei, să te bagi în izvor. Api toţi erau uzi, leoaspă, că eram acolo din sus şi n-aveam cu ce să ne schimbăm. Te luau nişte băieţi pă când ai fo' mai mare şi te trânteau acolo în izvor. Te înturna acolo ca mănuşa de cânepă. Numai băieţii pe fete, şi de acolo să udau unul pe altul. Să udau ca să fie cu putere şi mândri tot anul. Să adunau câte 10-15 copii, toţi erau pe la toate fântânile. Altul cu păharu' şi de înturna tină (noroi) pă tine, că să găta apa”, relatează ea dialogul cu o bătrână din Cupșeni, Maramureș.
Un alt obicei de Sângeorz privea ieșitul cu animalele.
„La Sângeorz, înainte de a ieşi cu oile din poiată, când să urcă la stână, să aruncă agheasmă şi să pune tămâie sub prag şi să lasă să ardă acolo şi oile trec păstă tămâie şi să aruncă agheasma păstă ele. În ziua de Sfântu' Gheorghe să punea rug la uşa grajdului şi la uşa oilor. Şi oile călcau pestă el. Şi să mai puneau calci (aglici), flori galbene, la uşa grajdului”, mai relatează ea același dialog.
Ritualuri pentru a evita „lucrurile rele”
O altă bătrână, un alt sat. Dialogul a fost publicat de etnolog în „Obiceiuri din Țara Lăpușului”, în 2002. „Tăți copiii méréu după nește flori care se fac pă mlaștini ce le zâce calci, le punéu înt-o videre (găleată, n.red.) cu apă apoi le țâpam (aruncam, n.red.) pă vaci, da la doișpe fix. Deasupra ușii grajdului pui rug până n-a răsări soarele, aduceu rug pe care îl împleteu și-l puneau la grajd și la staolul oilor. Trebuié ca rugu să fie verde ca așa să sie și anu verde și mănos..”, spunea bătrâna din Rogoz, Maramureș.
„Ne sculam dimineața și aprindeam cu socru fân și un pic de tămâie pe un miez de cârpă. Așa afumam afară. Și în casă afumam cu tămâie să nu ne muște gândacii. Afumam și vitele cu tămâia ceie. La Sfântu Gheorghe să punea pământ așa la poartă și sub pragu de la vaci puneam un rug și un miez de rătită (răchită, n.re.) și două flori de calci. Și treceau printre ele și oile. Se temeau oamenii de lucrurile rele și dacă puneau așa sub prag, nu se mai legau de ele”, mai relatează etnologul dialogul cu bătrânele din sat.
Se încarcă comentariile...
