Poliţist de frontieră care cerea mită contrabandiştilor, premiat pentru integritate de ministrul Petre Tobă
0
Detalii incredibile ies la iveală în cazul poliţistului de frontieră arestat pe 3 mai pentru luare de mită. Sorin Teodorel Ardelean, subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, a fost premiat pentru integritate în urmă cu trei ani. La acea vreme, el ar fi refuzat o mită de 8.000 de lei, sumă oferită pentru aceleaşi acuzaţii pentru care este cercetat acum de procurorii DNA.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, poliţistul de frontieră a cerut de la un contrabandist suma de 800 de euro, în luna decembrie 2018 şi în data de 2 mai 2019, la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei. Omul legii i-a promis acestuia că în schimbul banilor îşi va folosi pretinsa influenţă şi va interveni pe lângă procurorul care supraveghează urmărirea penală într-un dosar în care persoana respectivă are calitatea de inculpat, pentru a dispune o soluţie procedurală favorabilă.
De asemenea, poliţistul a mai promis contrabandistului că îşi va încălca atribuţiile de serviciu care îi revin în legătură cu desfăşurarea urmăririi penale, prin efectuarea unor demersuri ilicite în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracţiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă şi a dispunerii în dosar a unei soluţii procedurale favorabile.
Mita a primit-o în data de 3 mai, în Sighetu Marmaţiei, când a fost prins în flagrant de procurorii DNA.
„În luna decembrie 2018 şi în data de 2 mai 2019, inculpatul Ardelean Sorin – Teodorel prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor magistraţi din cadrul unei unităţi de parchet, a pretins suma de 800 euro de la o persoană cercetată într-un dosar penal (martor în cauză) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat pentru a efectua mai multe demersuri în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracţiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă şi dispunerii în dosar a unei soluţii procedurale favorabile persoanei cercetate”, se arată într-un comunicat de presă emis de reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Premiat pentru integritate în anul 2016
În urmă cu trei ani, în luna mai, poliţistul de frontieră a fost premiat pentru integritate, faptă de care a dat dovadă refuzând o mită de 8.000 de lei. Poliţistului i s-a propus să facă exact acelaşi lucru ca şi acum, să intervină într-un dosar penal pentru o pedeapsă mai blândă a unui contrabandist. Distincţia i-a fost oferită „în semn de apreciere a faptului că a refuzat să se lase atras în săvârşirea unor fapte de corupţie”, cu ocazia Zilei aniversare a Direcţiei Generale Anticorupţie, în prezenţa Ministrului Afacerilor Interne de la acea vreme, Petre Tobă. Meritele poliţistului de frontieră de la Sighetu Marmaţiei au fost consemnate şi într-un comunicat de presă postat în anul 2016 pe site-ul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Poliţistul de frontieră, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuă. Acesta a contestat decizia magistraţilor Tribunalului Maramureş.
Citeşte şi
VIDEO Iarna s-a întors în Maramureş. La munte s-a intervenit cu utilajele de deszăpezire