Maramureş, Poveşti şi legende de Crăciun. Demonstraţie de fiert ţuică la "Crăciun în Maramureş"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt câteva zile până la o nouă ediţie a evenimentului Crăciun în Maramureş, manifestare care îşi propune, ca în fiecare an, să promoveze Maramureşul atât la nivel naţional, cât mai ales internaţional. La ediţia din acest an, printre altele, turiştii vor avea ocazia să vadă o demonstraţie de fiert ţuică.

Sub genericul „Crăciun în Maramureş” în acest an, Consiliul Judeţean Maramureş derulează o serie de activităţi dedicate Sărbătorii Naşterii Domnului. Astfel, în 16 decembrie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc simpozionul „Maramureş. Poveşti şi legende de Crăciun”, la care vor participa etnologi, muzeografi, cadre universitare şi studenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor  şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Maramureş. 

Tematica simpozionului vizează, pe lângă aducerea pe tapet a poveştilor, miturilor şi ritualurilor de Crăciun, şi posibilitatea folosirii şi concretizării acestora în proiecte cu finanţări europene. Manifestarea va fi pigmentată cu colinde şi strigături, dar şi cu Dansul Moşilor, toate  interpretate de formaţia de dansuri „Dănţăuşii” a Cercului de Dans Popular din cadrul Palatului Copiilor Baia Mare – profesor coregraf Maria Seraz.

În 17 decembrie, Consiliul Judeţean Maramureş va primi colindători veniţi din tot judeţul. Nu vor lipsi cadourile oferite de Moş Crăciun.

În 20 decembrie, începând cu ora 10.00, la Muzeul Satului din Baia Mare se va da startul sărbătorii, prin care se doreşte reconstituirea unei zile din ajunul Crăciunului, aşa cum se petrecea în satul arhaic maramureşean. Gospodăriile din muzeu vor prinde viaţă, casele se vor deschide şi îşi vor primi colindătorii. Vor participa opt primării, care vor veni cu porcii gata de pregătit, cu gospodari şi gospodine pregătiţi să facă pomana porcului în stilul tradiţional zonei. 

Din informaţiile furnizate de către Consiliul Judeţean Maramureş, toate zonele etno-folclorice din Maramureş vor fi reprezentate, primăriile participante fiind Bistra, Borşa, Botiza, Călineşti, Cerneşti, Dragomireşti, Groşii Ţibleşului şi Oarţa de Jos. Zeci de grupuri de colindători, cu toţii îmbrăcaţi în costume populare, vor merge din casă-n casă, vor colinda şi vor primi colaci, nuci, mere şi dulciuri. 

Între timp, în curte se vor face preparatele din carne de porc, în aşa fel încât toată lumea să poată degusta din cârnaţi, caltaboşi, jumări şi din tradiţionala tocăniţă de porc cu mămăligă. Nu vor lipsi, sarmalele, vinul fiert şi voia bună. Dacă anul trecut, numărul participanţilor s-a ridicat la aproximativ 1.800, în acest an se speră într-o prezenţă mult mai consistentă.

Primarul din Borşa a declarat că va face o demonstraţie de fiert ţuică, aşa cum se face în ajunul Crăciunului în zona sa. De asemenea, femeile din Oarţa de Jos vor împodobi bradul în faţa casei, cu hârtie creponată şi podoabe într-un mod care se practică doar în comuna lor.

Scopul acestei manifestări este de a promova Maramureşul cu tot ce are arhaic şi spectaculos, de a atrage cât mai mulţi turişti. 

Citeste si: UPDATE Pomii de Crăciun se vor putea cumpăra doar de la Târgul Brazilor

Camioane cu cadouri de Crăciun de la copiii germani vor ajunge la 80.000 de copii nevoiaşi din România

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite