Imagini spectaculoase cu recuperarea unui ucrainean rătăcit în munți. Bărbatul a fost salvat la limită VIDEO
0Echipele de salvatori montani au fost din nou la datorie, duminică dimineață, pentru a salva un alt cetățean ucrainean fugit ilegal din țara sa ca să se refugieze în România. Bărbatul mai avea foarte puțin și și-ar fi pierdut viața.
Salvamontiștii au fost anunțați, sâmbătă spre duminică, în miezul nopții, puțin după ora 01.00, despre incident, iar după aproape 11 ore, au reușit să-l scoată pe ucainean de acolo cu ajutorul unui elicopter.
Bărbatul de 37 de ani se afla de trei zile în munți, era rătăcit și extenuat, complet ud din cauza condițiilor meteo, în hipotermie și fără posibilitatea de a se mai deplasa. Asta atât din cauza condiției fizice cât și a terenului cu acces dificil, astfel că a solicitat ajutor de urgență la 112.
„O echipă a Salvamont Maramureș a ajuns la el, i-a acordat primul ajutor și i-a oferit ceai cald și hrană. Ulterior, după ce a fost stabilizat, ținând cont de starea în care se află ucraineanul și datorită faptului că extracția terestră și transportul ar fi durat undeva la 12 -14 ore până la unitatea medicală, salvatorii au decis să solicite sprijin aero de la POA Târgu Mureș”, transmite Salvamont Maramureș.
Astfel, în această dimineață, bărbatul a fost preluat cu elicopterul și transportat la unitatea medicală, unde a primit îngrijiri.
Personalul de la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) a conformat că starea bărbatului era extrem de precară și că salvarea lui a fost la limită.
„Felicitări băieților pentru salvare și evacuare. Omul murea fara voi. Bravo! Rămâne internat pentru decompensare serioasa cardiorespiratorie”, au spus cei care l-au preluat la UPU.