FOTO Un automobil a aterizat pe plafonul altei maşini. Accidentul extrem de violent s-a produs în judeţul Maramureş
0Imagini incredibile au fost surpinse la un accident de circulaţie produs în judeţul Maramureş. Una dintre cele două automobile implicate în evenimentul rutier pur şi simplu a ajuns deasupra celeilalte maşini.
UPDATE
Potrivit informaţiilor, autoturismul BMW circula cu viteză dinspre Strâmtura. Într-o curbă periculoasă, şoferul maşinii a pierdut controlul, s-a izbit de un zid de beton, iar mai apoi a ricoşat într-un gard, după care s-a urcat pe o altă maşină care era parcată în faţa unei case.
Poliţiştii rutieri au intervenit la faţa locului, dar potrivit legii nu au luat măsuri deoarece nicio persoană nu a fost rănită. Mai mult, cei doi şoferi s-au înţeles pe cale amiabilă în ceea ce privesc pagubele accidentului. Maşina care staţiona pe marginea drumului şi peste care a urcat BMW-ul a fost distrusă total.
Ştire iniţială
Un accident de circulaţie bizar a avut loc în după-amiaza zilei de marţi, 17 decembrie, în judeţul Maramureş, pe drumul judeţean dintre Vadu Izei şi Săcel, în dreptul localităţii Rozavlea. Martorii spun că evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei excesive.
Şoferul unui BMW, cu volan pe dreapta, a intrat într-o curbă în viteză, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit violent de un podeţ din beton.
De aici, a fost proiectat direct pe plafonul autoturismului Ford, care circula regulamentar din sens opus.
Maşina a fost proiectată pe plafonul celeilalte maşini. FOTO: baiamare24.ro
Traficul rutier pe drumul judeţean s-a desfăşurat cu dificultate.
Citeşte şi