Cum se obţine Ordinul de restricţie împotriva violenţei în familie. Femeile sau bărbaţii bătăuşi, "puşi la respect"
0
Întrucât consecinţele violenţei în familie sunt deosebit de grave pentru victime, dar şi pentru copiii care trăiesc într-un asemenea mediu, maramureşenii trebuie să cunoască modificările legislative existente în acest domeniu, respectiv modificările aduse Legii 217/2003 prin Legea 25/2012 care introduce o posibilitate nouă de apărare sub forma ordinului de protecţie.
Victima, fie ea femeie sau bărbat – căci există şi bărbaţi victimă - care are ordin de protecţie emis de instanţa de judecată are un element de siguranţă în plus. În momentul în care o persoană se simte în pericol din cauza vreunui act de violenţă comis de un membru al familiei, aceasta poate solicita instanţei de judecată să emită un ordin de protecţie.
Ordinul de protecţie se emite de către instanţa de judecată, respectiv judecătoria de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima violenţei domestice.
Poate solicita instituirea ordinului de protecţie orice persoană a cărei viaţă, integritate fizica sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei (art. 26, alin.1 din Legea 25/2012).
Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de către procurer, reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie (ex.: asistentul social comunitar din cadrul primăriei comunei de pe raza unde domiciliază victima), reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei. (în conformitate cu prevederile art. 27^1din Legea 25/2012).
La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat, după cum prevede art. 27^3, alin.3 din aceeaşi lege.
Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din Legea nr.25/2012.
Pentru a obţine un astfel de ordin de protecţie, victima trebuie să completeze o astfel de cerere de emitere a ordinului de protecţie, care va fi scutită de taxa judiciară de timbru şi care va fi judecată în regim de urgenţă.
Ordinul de protecţie are caracter provizoriu, fără a putea depăşi 6 luni de la emiterea sa, după acest termen putându-se solicita instituirea unui nou ordin de protecţie.
Cererea pentru instituirea ordinului de protecţie este scutita de taxa de timbru şi se judecă în regim de urgenţă ( instanţa poate emite ordin de protectie în aceeaşi zi) iar hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu. Acesta se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se afla locuinţa victimei şi a agresorului.
Violenţă în şcoli. Un tânăr de 19 ani a provocat scandal într-o şcoală din Sighetu Marmaţiei