Cod galben de ploi în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul face parte din cele 20 de judeţe, pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii.

Avertizarea este valabilă în intervalul joi, de la ora 18.00, până vineri, la ora 6.00, iar potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor depăşi local 15 — 20 de litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.
 

În acest interval, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, precum şi în zona de munte. Aici vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite