Cătălin Cherecheş contestă măsura arestului preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Cherecheş, în sala de judecată    Foto: Adevărul
Cătălin Cherecheş, în sala de judecată    Foto: Adevărul

Cătălin Cherecheş a depus contestaţie împotriva măsurii de arestare preventivă. Aceasta va fi judecată marţi, 3 mai, la ora 14.30. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile miercuri, 27 aprilie, după ce procurorii DNA i-au organziat un flagrant.

Edilul din Baia Mare, Cătăin Cherecheş, a contestat, azi, 29 aprilie, măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Contestaţia lui va fi judecată marţi, 3 mai, după cum a afirmat Simona Trestian, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Cluj.

Cherecheş a fost arestat miercuri, 27 aprilie, după mai multe ore de dezbateri a judecătorilor de la Tribunalul Cluj, la propunerea procurorilor DNA. El este acuzat de luare de mită în formă continuată după ce procurorii i-au orgaziat un flagrant. Asupra lui au fost găsiţi 25.000 de lei din cei 30.000 pe care îi primise, bani însemnaţi cu ”mită”.

Potrivit referatului de reţinere, în cursul anului 2014, Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (care l-a denunţat ulterior) să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare, promiţându-i sprijin financiar atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, el a primit mai multe sume de bani în tot acest timp, totalul fiind de aproximativ 650.000 de lei.

I-a arătat un bileţel cu suma dorită

„În cursul lunii martie 2015, (denunţătorul - n.r.) i-a înmânat inculpatului Cherecheş Cătălin, suma de 50.000 lei în biroul său din primărie. Suma i-a fost remisă primarului la momentul la care FCM Baia Mare a încasat de la primărie suma de 150.000 lei. Denunţătorul a arătat că, cu câteva zile înainte de virarea sumei de bani, s-a întâlnit cu primarul Cherecheş Cătălin, care i-a arătat un bileţel pe care era scrisă suma de 50.000 lei, ocazie cu care i-a transmis că în ziua respectivă îi plăteşte avansul de 150.000 lei şi că din avansul respectiv trebuie să-i ducă acea sumă de bani“, se arată în propunerea de arestare întocmită de DNA.

Cu toate că este în arest preventiv, candidatura lui Chereceş nu este ameninţată, după cum au arătat reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Maramureş.

Mai puteţi citi:

 

Cătălin Cherecheş, arestat preventiv. Primarul din Baia Mare, acuzat că s-a înfruptat cu nesaţ din clubul de fotbal local, folosindu-se de banii publici

Cătălin Cherecheş se află azi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă

UPDATE Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, reţinut de procurorii DNA: „Sunt victima unui dosar politic“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite