Autorul accidentului de pe Mesteacăn contestă măsura arestării preventive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care este cercetat pentru ucidere din culpă după ce a provocat un accident rutier pe Mesteacăn a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El, însă, a contestat măsura. În urma accidentului pe care l-a provcat, teri persoane au murit şi alte tei au ajuns la spital.

Bărbatul care a produs accidentul de pe Mesteacăn în care a murit trei persoane a fost aresat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Oamenii legii însă îl suspectează că ar fi fost într-o stare de oboseală avansată şi că avea cunoştinţă de defecţiunile la sistemul de frânare ale maşinii. De asemenea, mai este bănuit că ar fi intervenit cu ajutorul unor magneţi la aparatul tahograf, pentru a falsifica timpii de odihnă, obligatorii la această categorie de conducători.

În noaptea de 1 spre 2 august, bărbatul aflat la volanul unei autoutilitare a trecut pe contrasens într-o curbă în Pasul Mesteacăn şi a izbit violent o maşină în care se aflau şase persoane Trei dintre ele, printre care o fetiţă de şase ani, au murit pe loc. Celelalte trei au ajuns la spital cu răni grave.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile, propunere pe care instanţa de judecată a admis-o. Inculpatul, însă, a contestat-o, judecătorii urmând să dea o soluţie la cererea lui.

Pentru a dispune arestarea preventivă, instanţa a reţinut că: „În data de 02.08.2017, în jurul orei 01.50, inculpatul G. A. a condus autoutilitara marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare …, pe DN 1 C , dinspre municipiul Baia Mare înspre municipiul Dej, circulând pe raza localităţii Mesteacăn, judeţul Maramureş, şi din cauza nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice (a circulat aflându-se în stare de oboseală avansată şi cunoscând faptul că sistemul de frânare al autoutilitarei  prezintă defecţiuni),  a pătruns pe contrasens şi a produs un accident rutier soldat cu decesul victimelor G. V. I., G. L. M. şi G. L. G., care se aflau în autoturismul marca Seat Alhambra cu nr. de înmatriculare …, care circula regulamentar din sens opus. La data producerii accidentului, funcţionarea aparatului tahograf care supraveghea timpii de conducere şi odihnă era alterată, prin folosirea intenţionată de către inculpat a unui magnet, care împiedica înregistrarea reală a acestor timpi. Situaţia juridică a inculpatului îi prezintă pe acesta ca fiind fără antecedente penale. Împotriva măsurii arestării preventive dispuse de judecătorie, inculpatul a formulat contestaţie”, arată Biroul de presă al Judecătoriei Baia Mare.

Mai puteţi citi:

Conducătorii de autovehicule cu masa de până la 7,5 tone, sfătuiţi să evite Pasul Gutâi

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite