Preparat delicios pentru bolnavii din spitale cu doar 7 lei. Conține proteine, fibre și carbohidrați

0
Publicat:

La Sighișoara a fost organizată o interesantă competiție culinară, la care au participat bucătari din 28 de spitale de stat din țară. Ei au demonstrat că pot fi pregătite meniuri gustoase și sățioase cu suma modică pe care statul o oferă ca alocație de hrană pentru pacienți.

Piept de pui la cuptor cu sos de brânzeturi și parmezan la doar 7 lei FOTO captură video
Piept de pui la cuptor cu sos de brânzeturi și parmezan la doar 7 lei FOTO captură video

Bucătarii din 28 de spitale de stat din țară au acceptat provocarea să gătească trei mese pe zi cu doar 22 de lei, aceasta fiind alocația de hrană pentru pacienți.

Vorbim de feluri de mâncare care să fie deopotrivă sățioase și dietetice, care au fost pregătite în cadrul unei inedite competiții culinare organizate zilele trecute la Sighișoara.

Ca să se încadreze în cei 22 de lei, bucătarii au gătit meniul principal al zilei din ingrediente care au costat 10-15 lei de persoană. În egală măsură, a trebuit să asigure pacienților nutrienții de care au nevoie, prin urmare masa a inclus și carne și legume.

O prestație excelentă a avut Vlad Floarea, bucătarul Spitalului Județean de Urgență Bacău, care a reușit să gătească un preparat gustos și sățios cu ingrediente de doar 7 lei.

„Avem un piept de pui la cuptor cu sos de brânzeturi și parmezan, avem proteină, avem fibre, carbohidrați, avem un pic de sălățică de rucola, e un fel principal complex. Ajunge la șapte lei”, a explicat Vlad Floarea.

Vlad Floarea, bucătarul Spitalului Județean de urgență Bacău FOTO captură video
Vlad Floarea, bucătarul Spitalului Județean de urgență Bacău FOTO captură video

Și Iulian Dan, bucătarul spitalului din Sighișoara a reușit o performanță asemănătoare: „Șalău de nil cu legume la grătar, desert Pavlova cu spumă de căpșuni. Acest meniu e la 10,45 lei.”

Bucătarii nu s-au ferit să spună că sunt puțini pacienți care primesc asemenea mâncăruri. Aceștia susțin că bucătăriile spitalelor nu sunt dotate corespunzător și nici personalul nu-și prea dă silința, potrivit ProTv.

Evenimentul culinar de la Sighișoara a fost organizat special ca să schimbe mentalitatea bucătarilor și a personalului care lucrează în spitalele de stat din România.

„Ar trebui să fie începutul rezolvării unei probleme pe care toți știm că o are sistemul sanitar. Ar putea reprezenta standardizarea modului în care se asigură alimentația pacientului”, a declarat Sorin Gabriel Ungureanu, directorul general adjunct al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.

Ministerul Sănătății lucrează în prezent la un ghid de bune practici privind hrana bolnavilor din spitale, ghid care ar putea intra în vigoare peste câteva luni.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite