PORTRET/ Ilie Halasanu - A dat matematica pe casca de pompier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Halasanu
Ilie Halasanu

Pentru maiorul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu există mulţumire mai mare ca atunci când ajută oamenii la necaz. Dacă ar fi să întoarcă timpul, tot pompier s-ar face.

M aiorul a visat în copilărie să se facă profesor de matematică, dar a ajuns pompier. Iar alegerea nu a regretat-o câtuşi de puţin. Dacă ar fi să întoarcă timpul, Ilie Halasanu, ofiţer la ISU Bacău, ar alege acelaşi drum.


„Un rol important în orientarea mea l-a avut, fără îndoială, unchiul meu, militar de profesie. Aşa am ajuns de la Mate-Fizică la Facultatea de Pompieri“, explică Halasanu. Când era în anul I de facultate, în stagiul de practică, a participat la primul său incendiu, pe care şi-l aminteşte de parcă ar fi fost ieri.

A trecut pe lângă moarte
„Luase foc un adăpost de animale, în comuna Bogdan Vodă. Oricum, în această acţiune am reuşit să-l fac ciuciulete pe comandant. Din punctul meu de vedere, el s-a aflat în locul nepotrivit“, glumeşte ofiţerul. Maiorul Halasanu susţine că trebuie să fii menit pentru aşa ceva. „E o activitate dinamică ce necesită lucru în echipă, curaj, sânge rece şi intuiţie“, este de părere pompierul. Atunci când sună alarma şi pleacă în misiune, maiorul Ilie Halasanu este pregătit pentru orice. Nu o singură dată i s-a întâmplat să treacă pe lângă moarte.

„Ce-mi vine acum în minte este o intervenţie la un bloc din Narcisa. Izbucnise un incendiu într-un balcon şi, după ce l-am lichidat, am văzut că acolo se aflau şi trei butelii de aragaz“, povesteşte pompierul. El mai spune că atunci când se dă alarma, de regulă se ştie dacă sunt sau nu victime.

„I-am dat masca mea şi l-am salvat din fum“
În felul acesta, echipele de intervenţie se pot pregăti sufleteşte până când ajung la locul incendiului. Imaginile de coşmar cu oamenii arşi de vii rămân însă multă vreme în sufletul pompierilor. „Într-o noapte am fost chemaţi în comuna Oituz. De când am plecat de la unitate ştiam că e posibil să fie două victime. Două fetiţe! Când am ajuns acolo mirosea a friptură. Copilele erau moarte“, spune ofiţerul, afectat încă de tragedie. De zece ani de când Ilie Halasanu se luptă cu focul a avut ocazia să salveze nenumărate persoane.

„Acum îmi vine în minte doar cazul unui băieţel astmatic, care fusese blocat într-un imobil cuprins de flăcări. I-am dat masca mea şi am reuşit să-l scot din fum“, povesteşte bărbatul. Despre meseria de pompier se pot spune multe. Numai că ofiţerul este mai mult un om al faptelor şi mai puţin al vorbelor. Nu regretă câtuşi de puţin că în loc să predea la o catedră a ajuns pompier. „Nu există satisfacţie mai mare decât atunci când omul îţi mulţumeşte cu lacrimi în ochi pentru cât de mult l-ai ajutat“, încheie maiorul Halasanu.

Profil
Născut. 29 septembrie 1975 în Bacău.
Studii. Academia de Poliţie, Facultatea de Pompieri, promoţia 1999.   
Familie. Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Au fost momente când aţi regretat că aveţi această meserie?
Nu cred că aş vrea să fac altceva în viaţă. Chiar dacă este o meserie dificilă, are frumuseţea ei. La mine a intrat în sânge. N-aş putea spune vreodată că m-am săturat de fum.
Ce simţiţi atunci când sunteţi solicitaţi, de exemplu, să recuperaţi pisici din copaci?
Era culmea că o echipă întreagă se mobiliza pentru o pisică. Iar după ce o recuperam, de multe ori se căţăra sub ochii noştri iarăşi în copac. Bine că s-a renunţat la astfel de misiuni.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite