Portret/ Costel Vascan: „Pescarul trebuie să fie şi un pic filosof“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A învăţat meşteşugul pescuitului de la bunicul său, pe malul Bistriţei. Acum se „luptă“ cu peştii cei mari din lacurile din Spania, Italia sau Franţa, dar şi din Delta Dunării.

A început să pescuiască la cinci ani, iar de atunci a rămas un împătimit al undiţei. Nu există săptămână în care să nu arunce măcar o dată cu undiţa. Costel Vascan are 43 de ani şi lucrează la o firmă de distribuţie, însă timpul liber şi-l dedică aproape în totalitate pescuitului. De curând, băcăuanul a prins şi „gustul“ plimbărilor cu bicicleta.

Pasiunea pentru pescuit a moştenit-o de la bunicul său, un pescar cu experienţă care l-a învăţat toate trucurile. „Pescuitul m-a fascinat de la vârsta de cinci ani, când am fost prima oară la peşte alături de bunicul meu. Mai întâi mi s-a părut cea mai interesantă joacă pe care o încercasem vreodată, iar apoi a început să-mi placă cu adevărat. Acum apreciez faptul că la pescuit mă relaxez, am linişte, sunt singur cu gândurile mele. Iar dacă prind şi un peşte este cu atât mai bine“, povesteşte Costel.

Un hobby de 38 de ani

Este o persoană foarte deschisă căreia îi place să comunice. Are darul povestirii, iar când începe să istorisească aventurile sale „pe baltă“, ascultătorul se poate aşeza comod, deoarece Costel este în stare să vorbească ore în şir.

Are şi cu ce să se mândrească, pentru că a avut ocazia să pescuiască şi în alte trei ţări decât România, ţări unde el şi familia sa au prieteni. „Am fost la pescuit în Italia, Spania şi Franţa, la invitaţia prietenilor de familie plecaţi de mulţi ani acolo, însă parcă nicăieri nu e ca în România. Aici e altă atmosferă, e mai plăcut, eşti acasă“, spune pescarul.

În fiecare vară, Costel îşi ia echipamentul şi undiţele şi pleacă în locul său preferat, Delta Dunării. „Aici merg de foarte mult timp şi tot de aici am cele mai frumoase amintiri la pescuit. Mergeam împreună cu prietenii mei şi stăteam toată vara la pescuit prin Deltă. Este un loc cu un farmec aparte, unde am prins foarte mult peşte şi unde mă simt ca la mine acasă“, ne-a mărturisit experimentatul pescar, care a adunat 38 de ani de pescuit.

O întâlnire cu „monstrul“

„Eram în barcă, în Deltă, singur. Am aruncat undiţa, cu gând să scot ceva, acolo, de 5-6 kilograme, cum prinsesem toată dimineaţa. Când colo, începe să se clatine barca, gata-gata să se răstoarne. M-am proptit cu picioarele cât am putut de bine şi am ţinut tare de undiţă, începând să trag“, povesteşte pescarul.

„Mai trăgeam, mai lăsam undiţa, că peştele trăgea şi el. Până la urmă am scos un somn de vreo 35 de kilograme. Păcat că nu am avut aparat foto la mine, să-l pozez!“, îşi aminteşte Costel una din poveştile sale preferate.

Profil

Născut: 9 martie 1967, la Bacău.
Studii: Liceul Economic.
Familie: Căsătorit, are o fetiţă.

Întrebări şi răspunsuri

Ce calităţi importante trebuie să aibă un pescar?
Este bine să aibă foarte multă răbdare. Şi să nu se gândească neapărat numai la rezultatul partidei de pescuit, ci şi la relaxare, la natură, la viaţă. Pescarul trebuie să fie şi un pic filosof.

Sunt şi hobby-uri mai frumoase decât pescuitul?
Probabil că sunt, depinde de ce îi place fiecăruia, dar pentru mine nu poate exista o preocupare mai frumoasă. Probabil şi pentru că mă aduce în mijlocul naturii, iar ceva mai frumos decât natura nu există pe Pământ.

Ce-i place
„Seriozitatea. Îmi plac oamenii punctuali, riguroşi. Mă bucur când întâlnesc un om pe care mă pot baza, care este serios şi de cuvânt. Şi-mi place şi borşul de peşte!“.

Ce nu-i place
„Minciuna. Oamenii care spun minciuni nu au parte de respect din partea mea, pentru că nu pot pune bază pe ceea ce spun. Prefer să mi se spună un adevăr neplăcut, dar în faţă, decât o minciună frumoasă, care apoi să-mi facă mai mult rău”.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite