Pedepse pentru călăi. Închisoare pentru violarea şi uciderea pe ritmuri de manele a unui tânăr autostopist
0Cinci tineri au fost condamnaţi pentru comiterea uneia dintre cele mai înfiorătoare crime înregistrate în România în ultimii ani. Puşi pe petrecut, aceştia au sechestrat un alt tânăr şi timp de 7 ore l-au bătut cu palmele, pumnii şi picioarele. În final, unul din agresori l-a violat în timp ce băiatul trăgea să moară.
Curtea de Apel Bacău i-a condamnat definitiv pe cinci tineri la pedepse cuprinse între 7 ani şi 8 luni şi 17 de ani de închisoare pentru lipsire de libertate, viol şi omor calificat.
Protagoniştii acestei poveşti sinistre sunt Alexandru Cocu, Vlăduţ Mărăscu, Florin Mirel Trăistaru, Gelu Adrian Cocu şi Cătălin Păduraru.
Pe 01.08.2020, cei cinci au decis să bea şi să se distreze la locuinţa unuia dintre ei. Au consumat băuturi alcoolice şi au dansat, dar pentru că doreau să consume şi ceva mai tare, au rugat un taximetrist să le cumpere băutură şi ţigări. Bărbatul a cumpărat produsele, dar l-a transportat cu maşina şi pe un tânăr de 27 de ani, din satul băcăuan Mileştii de Sus, care făcea autostopul.
Tânărul dorea să ajungă acasă, dar a fost invitat de cei cinci tineri să li se alăture la petrecere. Unul dintre ei l-a invitat la dans, dar acesta a refuzat, fiind lovit cu palmele peste faţă, lucru pe care l-a făcut şi un alt petrecăreţ.
”Din declaraţiile date de către inculpaţi rezultă că victima ar fi încercat să părăsească locuinţa de mai multe ori, dar a fost oprită de fiecare dată şi lovită ulterior de către inculpaţi”, spun anchetatorii.
Abuzat sexual şi lăsat să moară într-un lan de porumb
Pentru că începuse să îi curgă sânge din nas, victima a încercat să fugă, dar a fost ajuns din urmă de agresori, care au continuat să îl lovească cu palmele şi cu pumnii. Unul dintre tineri i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona capului, iar victima s-a prăbuşit inconştientă la pământ.
Agresorii l-au aruncat pe tânăr într-un şanţ, dar speriaţi de starea acestuia, l-au transportat în casă şi l-au stropit cu apă şi oţet ca să îşi revină. Nu s-au oprit din petrecut până dimineaţă, deşi victima agoniza lângă ei.
Mai mult decât atât, Cătălin Păduraru l-a abuzat sexual pe tânărul care trăgea să moară. Victima a fost apoi abandonată într-un lan de porumb, unde a şi murit.
Chiar dacă au realizat că tânărul era pe moarte, agresorii nu au făcut nimic ca să îi salveze viaţa. ”Deşi victima era inconştientă, aceasta a început la un moment dat să horcăie, inculpaţii sfătuindu-se ce să facă, hotărând să nu sune la ambulanţă de frica consecinţelor”, se menţionează în rechizitoriu.
Lovit şi lăsat să agonizeze timp de şapte ore
Potrivit Raportului de expertiză medico legală, ”moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unui traumatism cranio facial cu hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, echimoze faciale.”
În instanţă, ucigaşii au cerut să fie judecaţi în procedură simplificată, dar au refuzat să facă declaraţii în legătură cu cele întâmplate pe 01.08.2020.
”Desfăşurarea evenimentelor s-a întins pe o perioadă de 7 ore, iar victima nu a fost permanent agresată, ci periodic, însă suferinţa acesteia a fost prelungită în mod inutil. Este foarte posibil ca la momentul aplicării primelor lovituri, niciunul dintre inculpaţi să nu fi avut intenţia de a ucide victima, însă pe măsură ce pe parcursul nopţii agresiunile asupra acesteia s-au înteţit, această conduită fiind dublată şi de tentativele eşuate ale acesteia de a scăpa, scenariul uciderii victimei a început să se contureze din ce în ce mai pronunţat, atitudinea inculpaţilor fiind una de indiferenţă, acceptând şi posibilitatea producerii acestui scenariu”, este concluzia judecătorilor.
Cea mai mare pedeapsă i-a fost aplicată lui Cătălin Păduraru, acesta fiind condamnat la 17 de ani de închisoare pentru omor calificat, lipsire de libertate şi viol. Alexandru Cocu a primit 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru lipsire de libertate şi omor calificat, Gelu-Adrian Cocu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar Vlăduţ-Constantin Mărăscu are de executat 14 ani şi 8 luni de închisoare. Florin Mirel Trăistaru a primit 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate şi omor.