Marea epidemie de holeră care a lovit România între 1866 și 1875. Ravagiile făcute de boală la Bacău

Anul 1866 a fost cel al venirii ultimului mare val de holeră care a afectat populația din toate regiunile românești. Pierderile de vieți omenești au fost uriașe. 

Statistici de altădată FOTO M. Albu

Potrivit datelor statistice existente la acea vreme, în acest an, sporul negativ al populației județului Bacău a fost de 2.979 de persoane, cu o mortalitate de 52 la mia de locuitori și o natalitate (relativ constantă în acei ani) de 31 la mia de locuitori. Un alt an, cu spor negativ a fost 1874, când s-au înregistrat cu 3.222 mai mulți morți decât nou -născuți.

Populația județului Bacău a crescut în perioada 1860-1886 cu peste 21.000 de oameni, de la 142.232 la 163.672 de persoane. Datele sunt disponibile în ampla lucrare a lui S.P. Radianu, din 1889,  „Județul Bacău-Studiu agricol și economic” lucrat la ordinul Ministerului de Agricultură. Ampla radiografie, realizată științific, cu date statistice, dar și cu constatări din teren, descrie foarte bine realitățile acelor vremuri.

Între 1860 și 1866, în anii domniei lui Cuza Vodă, statistica mortalității și natalității nu era realizată și pe criteriul rural/urban.

Odată cu venirea pe tron a lui Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1866 a fost schimbată procedura. Tot atunci, a fost un an de foamete, iar holera a făcut ravagii. După acest an, populația înregistrată la nivelul județului Bacău a scăzut de la 147352 la 144373.

Un alt an, în care mortalitatea a fost ridicată, tot din motive epidemiologice, a fost 1874. Dealtfel, la sfârșitul secolului trecut, într-un an obișnuit populația județului Bacău creștea cu cel puțin 1000 de persoane.

Gravură de epocă despre perioada holerei FOTO Arhivă

Holera a contribuit la îmbunătățirea sistemului de igienă publică

Holera a făcut ravagii în secolul al XIX-lea. Între 1812-1814, în timpul domnitorului Caragea, se estimează că aproape jumătate din populația Bucureștiului ar fi murit datorită ciumei.

În 1831, la Iași, oraș cu o populație de aproximativ 30.000 de oameni, mor în câteva zile 800. Un rol important în crearea unor politici de igienă publică l-a avut medicul Iacob Felix, care avea un doctorat la Viena și care a ajuns, după venirea în Regatul României, medic-șef al Bucureștiului iar în Războiul de Independență a condus spitalele militare înființate la Turnu Măgurele.

Concomitent cu îmbunătățirea condițiilor din sistemul sanitar, cu creșterea gradului de igienă, el a propus metode de protejare și supraveghere a indivizilor bolnavi.