„Festivalul Naţional al Şanselor Tale“, oportunităţi de dezvoltare personală prin educaţie nonformală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săptămâna educaţiei adulţilor şi a educaţiei permanente începe luni, 24 noiembrie FOTO CCD Bacău
Săptămâna educaţiei adulţilor şi a educaţiei permanente începe luni, 24 noiembrie FOTO CCD Bacău

Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru“, prin Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică şi împreună cu Centrul ”American Corner Bacău”, va organiza în perioada 24 - 30 noiembrie 2015, pentru al cincilea an, cea de  a XV–a ediţie a „Festivalului Naţional al Şanselor Tale", sub genericul „Oportunităţi de dezvoltare personală prin educaţie nonformală“.

Săptămâna educaţiei adulţilor şi a educaţiei permanente se află sub egida UNESCO – Institutul pentru Educaţie – Hamburg. România se numără printre cele 48 de ţări din lume care organizează anual acest eveniment. Manifestarea cultural – educativă şi sportivă răspunde, de asemenea, politicii promovate de Ministeruli Educaţiei Naţionale, pentru diversificarea şi extinderea ofertei de educaţie, prin unităţile şi instituţiile de învăţământ şi consolidarea rolului acestora, drept centre de resurse educaţionale la nivelul comunităţii. “Convinşi că adevărata reuşită a unei manifestări cultural – educative de asemenea amploare, constă în implicarea a cît mai multor factori cu atribuţii în aceste domenii, opinăm că activităţile proiectului urmăresc, în primul rând,  colaborarea cu autorităţile locale, cu instituţiile de cultură, cu cele specializate, cu agenţi economici, sindicate, organizaţii nonguvernamentale, dar şi cu părinţi şi elevi. Aşadar, cea mai mare parte a acţiunilor specifice festivalului se vor desfăşura în unităţi de învăţământ din întreg judeţul, dar şi la Centrul ”American Corner Bacău” şi la Centrul de Documentare şi Informare “Europe Direct” Comăneşti”, ne-a declarat profesorul de istorie Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

Acţiunile promovate în cadrul festivalului, pun în evidenţă valenţele multiple ale educaţiei nonformale, în formarea personalităţii elevilor, prin promovarea documentelor europene şi naţionale, referitoare la educaţia nonformală; activităţi de învăţare nonformală, în sprijinul învăţării formale; dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, lectorate; acţiuni, activităţi culturale, sportive, de educaţie civică, educaţie pentru valorile democraţiei, educaţie pentru protecţia mediului, educaţie religioasă, educaţie estetică, dar şi prin prezentări de imagini foto, expoziţii, lansări de filme, de carte, de programe educaţionale. Fireşte, vor fi diseminate exemplele de bune practici.

În judeţul Bacău, Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău a evidenţiat unităţile, instituţiile de învăţământ şi persoanele implicate, care au asigurat în ultimii ani  continuitatea şi buna desfăşurare a festivalului, coordonat de profesorul Lucica Ciupercă, responsabila Centrului Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău şi de bibliotecarul Oana – Liliana Jianu, coordonatoarea Centrului ”American Corner Bacău”.

Activităţile au fost organizate în acest an de profesorii Irina Maria Dromereschi şi Adriana Ciorcilă, de la Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Bacău, Mihaela Atodiroaei şi Iuliana Botezatu, de la Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău, Lenţa Căiuţanu, Alisa Hârjaba şi Oana Masala, de la Colegiul Naţional “Costache Negri” Târgu Ocna, Luminiţa Costraş şi Emilia Cloşcă, de la Colegiul Naţional “Gheorghe Vrăncenu” Bacău, Florina Opincariu, de la Colegiul Naţional “Ferdinand I” Bacău, Mirela Sandu şi Gabriela Bordianu, de la Colegiul Catolic “Sf. Iosif” Bacău, Florin Vasâlca, de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Ghika” Comăneşti, Narcis Jitaru, coordonator al Centrului de Documentare şi Informare “Europe Direct” Comăneşti, Andreea – Laura  Şuhan şi Andreea -  Eliza Burcă, de la Colegiul “Mihai Eminescu” Bacău, Oana – Simona Martin şi Elena Chelaru, de la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău, Cristina Romandaş, de la Colegiul Sportiv “Nadia Comaneci” Oneşti şi Oana Zaharia, de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Oneşti.

Deschiderea manifestării va avea loc pe 24 noiembrie 2014, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite