Două persoane au fost reținute când încercau să fugă din țară cu bijuterii furate în valoare de 200.000 de lei
0Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore și duse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău, duopă ce au furat bijuterii în valoare de 200.000 de lei.

Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru furt calificat în județul Bacău, cu un prejudiciu de 200.000 de lei.
Potrivit poliției, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie bărbatul de 41 de ani și femeia de 34 de ani ar fi profitat de neatenția unei persoane, i-ar fi luat cheile de la apartament și ar fi pătruns în locuința acesteia de unde ar fi sustras bijuterii și bani, cauzând un prejudiciu în valoare de 200.000 de lei.
A doua zi, victima, o femeie de 35 de ani, a observat lipsa bijuteriilor și a sesizat polițiștii. Hoții intenționau să fugă din țară cu bijuteriile.
”Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au colaborat cu cei din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, fiind astfel identificat autoturismul în care se aflau cele două persoane bănuite de săvârșirea faptei, care încercau să iasă din țară. Acestea au fost conduse la sediul poliției, audiate și reținute, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău”, potrivit IPJ Bașov.























































