Zeci de români au ajuns sclavi pe plantaţii din Germania. Două persoane au fost arestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi cetăţeni germani au fost arestaţi preventiv, după ce ar fi exploatat în Germania 30 de români, între care mulţi arădeni. Oamenii erau folosiţi  pe o plantaţie de căpşuni din Germania şi la alte munci agricole.

Este vorba despre un număr de 30 de persoane exploatate. Cei doi au fost prinşi pe Aeroportul Cluj-Napoca când încercau să părăsească România având ca destinaţie Germania.

În urma unor acţiuni organizate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Cluj, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au depistat şi reţinut un bărbat şi o femeie, bănuiţi de trafic de persoane. La data de 4 ianuarie a.c., bărbatul, de 56 de ani, cetăţean german şi femeia, de 40 de ani, cu dublă cetăţenie –română şi germană – au fost depistaţi de poliţişti, în timp ce încercau să părăsească teritoriul statului român, având ca destinaţie Germania. Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane şi complicitate la trafic de persoane şi au fost indisponibilizaţi, în vederea confiscării, 31.680 de euro”, spun reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada iulie 2014- iulie 2015, cei doi, ar fi recrutat 30 de victime, femei şi bărbaţi, din Arad, Timiş, Suceava şi Covasna, pe care le-ar fi cazat şi exploatat în Germania. De asemenea, s-a stabilit că victimele erau constrânse să presteze sau să îndeplinească diferite servicii, în agricultură, pe o plantaţie de căpşuni.

„În baza probatoriului administrat, la data de 5 ianuarie a.c., cei doi au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, pe numele celor în cauză fiind emise mandate pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane şi complicitate la trafic de persoane. În cauză, s-a cooperat cu autorităţile competente din Germania, prin intermediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane”, mai spun reprezentanţii IPJ Arad.

Vă mai recomandăm: Patru români au fost arestaţi în Germania după ce au furat peste 10.000 de euro dintr-un cazino

Cum „au exportat“ saşii din România în Germania un obicei vechi de 150 de ani. „La Şipote“, jucat la festivaluri nemţeşti

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite