Un copil de șase ani, dispărut de acasă, a fost găsit mort, la scurt timp, în albia unui râu
0Un copil de şase ani, a cărui dispariţie a fost anunţată la 112 duminică seară, a fost găsit de poliţişti decedat, în albia unui râu, în localitatea arădeană Chisindia, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, citat de Agerpres.

"Poliţiştii oraşului Sebiş au fost sesizaţi prin 112 despre dispariţia unui băieţel de 6 ani, din Chisindia. De îndată a fost constituită echipa operativă şi au pornit căutările, împreună cu mai mulţi cetăţeni din localitate. După aproximativ 30 de minute de la sesizare, în spatele unui imobil, în albia râului din localitate, în apă, a fost găsit trupul neînsufleţit al copilaşului", arată IPJ.
Echipajul de pe ambulanţă a efectuat manevrele de resuscitare, dar fără rezultat. Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea tragediei.
Mesaj Ro-Alert pentru găsirea unui copil din Galați
Departamentul pentru Situații de Urgență a emis, vineri seară, 30 septembrie, un mesaj prin sistemul RO Alert prin care solicita ajutorul populației pentru găsirea unui băiat din Galați, care a dispărut de acasă. Mesajul a fost primit inclusiv de locuitorii din București, mulți punând la îndoială utilitatea acestuia.
„Ro alert primit în București, pentru un copil dispprut din Galați…Care e logica?”, se întreabă un bărbat.
„Ăștia cu Ro-alertul lor sunt sănătoși la cap? După ce toată ziua am fost bombardați pe toate posturile de știri cu bravada lui Putin cu anexarea regiunilor și amenințări nucleare, plus dezastrul ecologic de la țevile alea cu gaz, sună alerta pe telefoane și ne dă cu panica. Motivul? A dispărut acum câteva ore un copil de 13 ani din Galați. Și mă alertează pe mine, în București, la 10 seara. De când a devenit ro-alert un serviciu de persoane dispărute? Hai sictir, ca m-am enervat!”, spune un utilizator pe rețeaua de socializare Facebook.
„Ce voiam să le spun eu tuturor celor care au făcut mișto pe Facebook de mesajul Ro-Alert: copilul dispărut a fost găsit în Gara de Nord. Da, da, Gara de Nord aia din București, nu din Galați. Isteților care sunteți voi isteți. Că dacă vă dispărea vouă copilul v-ați fi dorit să anunțe și NASA, doar ca să afle cât mai multă lume și să-l caute”, a scris un altul.