Tratamentul cumplit la care și-a supus o mamă fetițele minore, scoase la cerșit. Mezina familiei, aproape dezbrăcată FOTO

0
Publicat:

Tot mai multe persoane adulte se folosesc de minori pentru a cerși pe străzile din România și nu numai. Se plimbă prin județe, dezbracă copiii în frig și recurg la mila publicului.

Fetița mică era fără pantaloni FOTO Poliția Locală
Fetița mică era fără pantaloni FOTO Poliția Locală

Unul dintre exemple este al unei femei din Sălaj care a adus la Arad cele trei fete ale ei, le-a îmbrăcat sumar și s-a pus la cerșit. Însă, în urma unor reclamații femeia a fost ridicată de către polițiștii locali.

În data de 1 noiembrie 2023, în jurul prânzului, o patrulă de poliție locală aflată în zona Pieței Mihai Viteazul pentru verificarea unei sesizări, a identificat și însoțit la S.C.J.U.A., o femeie din județul Sălaj care apela la mila publicului, folosindu-se de cei trei copii minori ai săi. Mama cerșea împreună cu cele trei fetițe cu vârste cuprinse între doi și șase ani, cea mai mică dintre acestea fiind aproape dezbrăcată, în condițiile în care afară erau aproximativ 10 grade Celsius. Igiena fetelor era precară, toate prezentând semne de răceală”, spun reprezentanții Poliției Locale.

A fost anunțată Protecția Copilului 

Echipajul din teren a solicitat, prin Dispeceratul Poliției Locale, intervenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Reprezentanții acestei instituții, sosiți la fața locului, au chemat o ambulanță prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, mama și copiii fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în vederea investigării stării de sănătate. Au fost însoțiți de angajații DGASPC, respectiv de polițiștii locali.

Menționăm că, în urma evaluării copiilor s-a constatat că nu este necesară internarea acestora la spital. Mama a refuzat serviciile de asistență și sprijin oferite de către DGASPC. Situația se află în continuare în atenția Poliției Locale, care, va transmite Direcției de Asistență Socială și DGASPC elementele pe care le deține în referire la această speță”, mai adaugă cei de la Poliția Locală.

În primele trei zile din această săptămână au avut loc, la solicitarea cetățenilor, 13 interacțiuni ale polițiștilor locali cu persoane afectate de pauperitate extremă, aflate în diferite situații: apelarea la mila publicului, tulburarea liniștii publice, deranjarea călătorilor în tramvaie, consum de alcool, mizerie făcută pe domeniul public, agresarea verbală a cetățenilor, respectiv angajaților magazinelor, consum de substanțe halucinogene.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite