Studenţii arabi şi nu numai din Arad, scanaţi cu detectoare de metal, la festivitatea de absolvire
0
Studenţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii ”Vasile Goldiş” Arad, dar şi invitaţii lor au fost căutaţi de arme la festivitatea de încheiere a studiilor.
Evenimentul s-a desfăşurat la EXPO Arad, iar pentru că la eveniment au fost în jur de 1400 de persoane universitatea a decis să evite orice temeri legate de atentate, astfel că a apelat la ajutorul unei firme private de pază şi protecţie. Un număr de 16 agenţi au fost mobilizaţi, fiind formate filtre prin care a trecut fiecare participant.
Studenţilor străini, majoritatea dn ţări arabe, le-au fost verificate paşaportele, datele fiind confruntate cu cele de pe listele deţinute de agenţii de pază. Apoi, aceştia au fost scanaţi din cap până în picioare cu aparate de detectare a metalelor, similare cu cele folosite în aeroporturi.
„Sunt proceduri legale, solicitate de universitate în contextul temerilor existente în toată Europa privind posibilitatea unor atentate teroriste. Pentru a nu exista impresia unei discriminări, măsurile au fost menţinute şi pentru festivitatea studenţilor români”, a declarat un reprezentant al agenţiei de pază.
Printre invitaţi s-au aflat femei care au purtat costumaţii tradiţionale ce le acoperă chipurile, ceea ce ar fi putut atrage suspiciuni din partea unor participanţi.
O parte dintre invitaţi s-au arătat deranjaţi de controalele făcute.
Vă mai recomandăm: Ore de conduită pentru migranţii arabi: cum îi învaţă norvegienii că o femeie care poartă fustă scurtă nu vrea să facă sex