Stadiul lucrărilor la centura Aradului, șoseaua de importanță majoră pentru partea de vest a României FOTO

0
Publicat:

Lucrările de construire a centurii de sud-est a municipiului Arad au ajuns la 44 la sută. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP).

Lucrările au ajuns la jumătate FOTO DRDP Timișoara
Lucrările au ajuns la jumătate FOTO DRDP Timișoara

Realizarea centurii de sud-est a municipiului reprezintă primul parteneriat administraţie centrală-administraţie locală, respectiv Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, şi Consiliul Judeţean Arad.

Finanţarea acestui proiect, care are o valoare de aproximativ 300 de milioane de lei, este asigurată din fonduri europene nerambursabile, cofinanţarea fiind asigurată de statul român, prin Ministerul Transporturilor.

Amintim că în cadrul proiectului, va fi realizat un drum de 11 kilometri lungime, un pod peste râul Mureș, un pasaj peste calea ferată, cinci sensuri giratorii, două intersecții în cruce, o pistă de biciclete de 7,2 kilometri şi două stații pentru mijloace de transport în comun. Lucrarea ar trebui finalizată până anul viitor.

 „În ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări de drum: decopertarea pământului vegetal în zona intersecțiilor, umpluturi la terasamente, stabilizarea patului drumului cu lianți hidraulici, consolidări la rampa pasajului peste calea ferată cu saltele de balast, profilări ale taluzului și îmbrăcarea taluzului cu pământ vegetal, execuția gabioanelor la rampa pasajului peste calea ferat. De asemenea, s-au realizat, pe unele sectoare, strat de formă și fundație de balast”, spun reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Totodată aceștia anunță că au avansat și lucrările la structuri: infrastructura și suprastructura podului peste Mureș (armare/cofrare elevații, cofrare/armare grindă de rezemare, montare grinzi și predale, armare/cofrare/betonare placă suprabetonare, betonare trotuar) și la infrastructura și suprastructura pasajului peste calea ferată (montare tub de dren, drenuri, hidroizolație verticală, aplicarea de protecție anticorozivă în intrados etc)”.

Totodată, se mai lucrează și la podețe, la relocarea rețelelor de telecomunicații, alimentare cu apă și la rețeaua de iluminat.

„Pe șantier sunt circa 170 de muncitori și personal TESA”, au mai spus cei de la DRDP.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite