Reţetă de sezon: vinete la cuptor, cu usturoi şi mozarella
0Vinetele îşi fac loc tot mai des pe masa românilor în această perioadă a anului. O reţetă aparte, în care folosim vinetele, ne prezintă bucătarul arădean Jozsef Frederik.
Bucătarul arădean explică faptul că o asemenea reţetă se realizează uşor, nu are un grad de dificultate ridicat. De asemenea, timpul de preparare este unul relativ scurt.
Pentru a prepara această reţetă avem nevoie de: două vinete, 100 mililitri de ulei de măsline, 100 de grame de mozarella, şase căţei de usturoi, sare, busuioc proaspăt sau uscat.
„Se despică vinetele pe lung în două, se crestează în formă de romb cu un cuţit ascuţit, apoi se presară sarea, având grijă să intre şi între crăpături. Se ung bine cu jumătate din cantitatea de ulei, la fel insistând să intre bine în crăpături. Se feliază subţire usturoiul, care se îndeasă în crăpăturile vinetelor. Se presară busuiocul tocat în prealabil, se mai dă cu un praf de sare şi se ung cu restul de ulei rămas. Ungem o tavă cu puţin ulei, o tapetăm cu hârtie de copt şi le dăm în cuptorul încins în prealabil la 200 de grade. Se ţin aproximativ 45 de minute. După acest timp le scoatem şi le presărăm cu mozarella rasă pe răzătoarea mare. Le introducem din nou la cuptor pentru cinci minute, timp suficient pentru a se topi brânza. Se mănâncă împreună cu coaja, alături de un sos de iaurt cu usturoi (tzatziki), dar se pot consuma şi simple fiind la fel de gustoase. Sursa reţetei este savoriurbane.com”, descrie bucătarul arădean Jozsef Frederik.
Vă mai recomandăm:
Cum să prepari cea mai bună dulceaţă de căpşuni: ingredientele secrete ale unei reţete simple
Cum să foloseşti matcha în reţete: de ce pudra de ceai verde este un ingredient de nepreţuit